Tribunalul Constanţa a admis cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu

DISTRIBUIE

A.F. 30 septembrie 2024 | 18:28 95

Tribunalul Constanţa a admis luni cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României, Traian Băsescu. Fratele fostului șef de stat a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influență, în 2016. Sențința de reabilitare, pronunțată astăzi, nu este definitivă.

Mircea Băsescu

„Admite cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul Băsescu Mircea. Constată intervenită reabilitarea judecătorească a petentului Băsescu Mircea din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 5/08.01.2016 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în dosarul nr. 5412/118/2014, definitivă prin Decizia Penală nr. 711/16.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa. După rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare se va face menţiune despre aceasta pe sentinţa penală prin care s-a pronunţat condamnarea pentru care s-a admis reabilitarea”, se arată în minuta instanţei.

Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de zece zile de la comunicare.

Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. Instanţa a menţinut decizia dată iniţial de Tribunalul Constanţa, în ianuarie 2016.

Fratele fostului preşedinte a fost liberat condiţionat în septembrie 2017.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE