Sultanul Sulayem din Dubai nu reușește să termine lucrările la un terminal din Portul Constanța!

DISTRIBUIE

Constanța South Container Terminal SRL, unul dintre cei mai mari operatori din Portul Constanța, deținută de colosul DP World, are în implementare un proiect ce vizează construirea unui Terminal multimodal cu platformă portuară. Contractul, care are o valoare de 263.044.526,12 lei, a fost semnat pe 13 septembrie 2023 și vizează serviciile de proiectare, verificare tehnică, asistență tehnică și execuție lucrări prevăzute în proiect. Firma declarată câștigătoare a fost Porr Construct SRL, una dintre cele mai mari companii din Austria. La jumătatea lunii mai 2024 trebuia să fie inaugurat noul terminal controlat de familia regala din Emiratele Arabe Unite (EAU), anunța ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Sorin Grindeanu, după întâlnirea cu reprezentanții investitorului, la Abu Dhabi.

Sultan Ahmed Bin Sulayem

În urmă cu un an, a fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor privind dezvoltarea unui terminal multimodal în Portul Constanța, investiție realizată de Constanța South Container Terminal SRL. Iar, în aprilie a.c., ministrul Sorin Grindeanu anunța că în mai va fi inaugurat. Nu numai că nu a fost inaugurat… finalizarea lucrărilor a fost prelungită cu 6 luni.

Sultanul Sulayem din Dubai nu reuseste sa termine lucrarile la un terminal din Portul Constanta!

Lucrările nu se vor termina la timp, a fost prelungit contractul

Pe 12 septembrie a.c., compania beneficiară și constructorul au semnat un act adițional la acordul contractual nr.1486/13.09.2023, prin intermediul căruia achizitorul a procedat la prelungirea duratei de execuție a lucrărilor ce fac obiectul acestuia cu 6 luni, respectiv până la data de 28.05.2025. Prelungirea acestei durate este necesară pentru executarea de lucrări suplimentare intervenite ca urmare a adaptării/modificării soluțiilor tehnice de racordare a platformelor construite în cadrul acestui proiect cu obiectivele de investiții realizate sau în curs de realizare ce se găsesc în proximitatea amplasamentului.

Sultanul Sulayem din Dubai nu reuseste sa termine lucrarile la un terminal din Portul Constanta!

Lucrările sunt realizate de austriecii de la Porr Construct

Reamintim că valoarea totală a contractului este de 159.472.786,99 de lei, fără TVA. Câștigătoare a fost desemnată societatea Porr Construct, una dintre cele mai mari companii de construcții din Austria, cu filiale în Europa Centrală, de Est și Sud-Est. În anul 2022 a raportat o cifră de afaceri în valoare de 1.747.675.174 de lei, profit de peste 62 de milioane de lei, datorii în valoare de peste 849 milioane de lei, dar și 1539 de angajați.

Sultanul Sulayem din Dubai nu reuseste sa termine lucrarile la un terminal din Portul Constanta!

PORR Construct S.R.L. a fost înființată în 2004 ca o filială locală a Grupului PORR și de atunci și-a desfășurat activitățile pe teritoriul României. Sediul central este situat în București plus două sucursale, una la Timișoara și alta în Buftea. Activitățile companiei se desfășoară în sectoarele de construcții de clădiri și lucrări de infrastructură. PORR România face parte din Grupul PORR internațional cu sediul principal la Viena, Austria și sucursale în Austria, Germania, Elveția, Republica Cehă, Polonia și România. Alte sucursale regăsim în Norvegia și Qatar, potrivit site-ului oficial al companiei austriece. În spatele companiei PORR Construct S.R.L se află Karl Heinz Strauss și Klaus Ortner, din Austria.

Sultanul Sulayem din Dubai nu reuseste sa termine lucrarile la un terminal din Portul Constanta!

DP World, vânzări de peste 513 milioane de lei, anul trecut

Constanța South Container Terminal SRL este controlată de DP World, o companie care angajează peste 100.000 de oameni în peste 70 de țări, deținută de Sultan Ahmed Bin Sulayem din Dubai.

Sultanul Sulayem din Dubai nu reuseste sa termine lucrarile la un terminal din Portul Constanta! Sultan Ahmed Bin Sulayem

În Portul Constanța operează cel mai mare terminal maritim de la Marea Neagră, cu o echipă de  aproximativ 600 de oameni care au procesat până acum peste 6.000 de nave de transport. Administratorul Constanța South Container Terminal SRL este Cosmin Cârstea.

Sultanul Sulayem din Dubai nu reuseste sa termine lucrarile la un terminal din Portul Constanta! Cosmin Cârstea

Terminalul DP World din Constanța este un model pentru regiunea Mării Negre în privința eficienței și siguranței operațiunilor portuare. În primele 6 luni s-a clasat pe locul 1 în ceea ce privește volumul de  trafic realizat dintre toate terminalele maritime din Marea Neagră. În 2023, compania a avut vânzări de peste 513 milioane de lei, profit de aproape 190 de milioane de lei și datorii de peste 115 milioane de lei.

DISTRIBUIE

Știri recente

PAOK – FCSB 0-1, în Europa League! Victorie imensă pentru campioana României

FCSB a obţinut o victorie mare cu echipa greacă PAOK Salonic, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în...

Dacă în țara lor e război, doi ucraineni au venit la Constanța să facă bani din traficul de migranți

Doi bărbați ucraineni, Oleksandr Lebid și Serhii Kononenko, au încercat să introducă în România doi imigranți arabi, contra cost. Cei doi imigranți erau ascunși...

Fostul primar din Rasova a dat de belea! Obligat să returneze 35.000 lei, după ce a plătit, ilegal, amenzi din bugetul local

Maria Mitu, fostul primar al comunei Rasova, a fost chemată în instanță de către Primăria Rasova, fiind obligată să achite suma de 35.000 de...

Ce spune RAJA despre conducta avariată în urma surpării drumului dintre Năvodari și Lumina

În cursul zilei de astăzi – 03 octombrie 2024, reprezentanții RAJA SA au fost informați că pe drumul dintre orașul Năvodari și localitatea Lumina...

Medicul stomatolog acuzat de o pacientă că i-a pus o proteză dentară… nepotrivită vine cu lămuriri!

O pacientă din comuna Agigea, județul Constanța, susținea că a plătit aproximativ 3.000 de lei pentru o proteză dentară care i-a provocat mai mult...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE