Averea lui Iohannis ar putea fi luată la „puricat”, după încheierea mandatului de președinte

DISTRIBUIE

Încă o veste proastă pentru Klaus Iohannis. Averea președintelui ar putea ajunge din nou în atenția Agenției Naționale de Integritate, după data de 20 decembrie, atunci când mandatul președintelui se încheie oficial.

Klaus Iohannis

ANI a suspendat dosarul lui Iohannis pentru că nu are voie să ancheteze președinți

Klaus Iohannis a pierdut deja două case din cele șase pe care le deținea la începutul mandatului, iar fiscul se pregătește să-i ceară înapoi banii câștigați din închirierea unui spațiu comercial din Sibiu către o bancă comercială. Dar asta nu e tot.

După plecarea lui Iohannis de la Cotroceni, Agenția Națională de Integritate nu mai are niciun impediment în a relua ancheta referitoare la un posibil caz de îmbogățire nejustificată. Este vorba despre lucrarea nr. 86906/A/II/2010, blocată la data de 21 noiembrie 2014, momentul în care Klaus Iohannis a fost „înscăunat” ca președinte.

ANI a invocat atunci dispozițiile art.25 din Legea nr 115/1996, potrivit cu care „averea Președintelui României va putea fi cercetată numai după încetarea exercitării mandatului, iar pe durata acestuia, numai la solicitarea sa sau pe baza hotărârii Parlamentului României, adoptată cu votul majorității deputaților și senatorilor”.

Doar Parlamentul României putea solicita ANI să reia ancheta referitoare la averea lui Iohannis

În ciuda controverselor apărute în spațiul public în cei zece ani de mandat, Parlamentul României nu a considerat necesar să ceară ANI ca averea președintelui Iohannis să fie pusă sub anchetă, așa că Agenția nu și-a putut continua demersurile. După data de 20 decembrie, ANI nu mai poate justifica o nouă amânare.

FANATIK a solicitat din partea Agenției Naționale de Integritate un punct de vedere referitor la reluarea lucrării nr. 86906/A/II/2010, iar răspunsul instituției va fi prezentat în momentul în care îl vom primi.

Iohannis, bănuit că „a acumulat o avere ce depășește veniturile realizate”

Klaus Werner Iohannis a fost anchetat de două ori de Agenția Națională de Integritate, cu privire la averea sa.

Prima dată s-a întâmplat la data de 1 octombrie 2009, atunci când ANI s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că primarul municipiului Sibiu – Iohannis Klaus Werner „a acumulat o avere ce depășește veniturile realizate și nu a respectat dispozițiile legale referitoare la completarea și depunerea declarațiilor de avere și de interese (lucrarea nr A/1218/II/2009)”.

În aprilie 2010, ANI a închis dosarul, dar nu pentru că ar fi constatat că averea lui Iohannis este „curată”. Motivul a fost legat de o decizie a Curții Constituționale (415/14.04/2010), prin care legea pe baza căreia ANI își desfășura activitatea (Legea 144/2007) a fost declarată neconstituțională.

A fost nevoie de o nouă lege (Legea 176/2010) pentru ca ANI să-și poată relua ancheta. La data de 18 noiembrie 2010, Agenția s-a sesizat din nou din oficiu cu privire la aceleași acuzații referitoare la averea lui Iohannis (lucrarea 86906/A/II/2010).

Informația apare și în Ordonanța de clasare a dosarului DNA nr 260/P/2018. Cazul a fost declanșat de SC Jurindex Media SRL (editor al publicației Lumea Justiției), care a depus o plângere penală pe numele lui Klaus Iohannis, pentru complicitate la abuz în serviciu.

ANI nu a apucat să întocmească un raport de evaluare

Acuzațiile vizau modul în care Iohannis a dobândit două dintre casele din Sibiu. Procurorii au clasat dosarul în anul 2020, nu înainte de a solicita ANI relații despre averea președintelui (paginile 19-20 din Ordonanța din 6 februarie 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție).

Răspunsul ANI la adresa procurorului de caz arată și faptul că, deși inspectorii au avut trei ani și jumătate la dispoziție pentru a afla dacă Iohannis își poate justifica averea, dosarul se afla încă într-o fază incipientă la momentul alegerii lui în funcția de președinte.

”Până la data prezentei, nu a fost întocmit un raport de evaluare cu privire la respectarea regimului juridic al declarării averii de către Iohannis Klaus Werner, fost primar al municipiului Sibiu, actualmente Președinte al României”, se mai arată în răspunsul ANI pentru procurorul de caz, conform fanatik.ro.

DISTRIBUIE

Știri recente

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Cum redefinesc noile modele de cutii  pentru tort de la Snick Ambalaje, mărimea jumbo, transportul în HoReCa

  Piața de cofetărie și catering din România traversează o perioadă de expansiune logistică accentuată, forțând operatorii economici să regândească standardele de transport pentru preparatele...

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE