Războiul continuă în USR Constanța! Stelian Ion: Nu vreau să intru în jocul lui Mihai Ochiuleț!

DISTRIBUIE

Alegerile parlamentare se apropie cu repeziciune, iar filiala Constanța a USR pare a se clătina din temelii. Imediat după alegerile din 9 iunie au început problemele, însă liderii au sperat că-și vor spăla rufele în familie, departe de ochii presei și de opinia publică. N-au reușit să mențină ordinea și disciplina mult timp, pentru că discuțiile s-au aprins, iar acum unii membri au refulat. Consilierul local Mihai Ochiuleț a fost exclus din partid, la propunerea lui Stelian Ion, fost candidat la primăria Constanța și cel care deschide lista candidaților pentru Camera Deputaților a USR. Ochiuleț nu a mai rezistat și a dat din casă informații pe care USR Constanța și le-ar fi dorit să le mențină în propria bucătărie. Ochiuleț spune că Stelian Ion a vrut îndepărtarea lui, făcând un fel de blat cu membrii din alte filiale, pentru a vota excluderea lui. Mai mult decât atât, următorul pe listă ar putea fi fostul președinte al USR Constanța, Dumitru Caragheorghe, care are la rândul lui sesizări în Biroul Național al USR, pentru a fi exclus.

Mihai Ochiuleț


Mihai Ochiuleț a făcut acuzații grave, cu iz penal, vorbind despre un furt al banilor din partid, și anume 150.000 de lei, autorul fiind fostul candidat la primăria Valu lui Traian, Adrian Burlibașa. Consilierul local acuză că Stelian Ion nu a făcut nimic în privința acestui furt, chiar dacă știa de acest lucru: „Adrian Burlibașa a furat banii partidului, aproximativ 150.000 de lei. Dumitru Caragheorghe, președintele filialei de atunci, a reușit să recupereze 75.000 de lei și mai erau de recuperat restul. Dar dacă Stelian Ion dădea din prima curs sesizării mele, nu se mai întâmpla lucrul acesta. Eu am fost exclus din USR și pentru că, începând de vineri, 27 septembrie, se trimit listele pentru consilierii locali. Eu fiind consilier local ales și în noul mandat, s-a dorit să pierd locul. O să mă duc mai departe, în justiție. Sesizările împotriva mea sunt făcute de Stelian Ion, el a tranzacționat să-i dea afară pe alți incomozi de la alte filiale și aceia să mă voteze pe mine. Și Dumitru Caragheorghe are două sesizări.

Razboiul continua in USR Constanta! Stelian Ion: Nu vreau sa intru in jocul lui Mihai Ochiulet! Dumitru Caragheorghe

Dumitru Caragheorghe vrea să se retragă din politică

Cealaltă oaie neagră din USR Constanța, în opinia unora, sigur, este Dumitru Caragheorghe, care se gândește chiar la retragere, după aceste jocuri de culise: „Știu că există niște sesizări și pe numele meu, la Biroul Național, dar acolo sunt depuse sute de sesizări care nu au fost niciodată analizate. E în funcție de interesele celor care depun sesizările. Sesizările sunt depuse de cei care conduc filiala, adică Remus Negoi și Stelian Ion. Eu am fost până în primăvara anului 2023 președintele filialei după care am cedat în fața lui Stelian, pentru a avea un candidat la primărie. Mă gândesc să mă retrag din politică, pentru că nu mă simt comod cu ceea ce se întâmplă.

Razboiul continua in USR Constanta! Stelian Ion: Nu vreau sa intru in jocul lui Mihai Ochiulet! Stelian Ion

Cum răspunde acuzațiilor Stelian Ion

Contactat de reporterii Replica pentru un punct de vedere în privința acuzațiilor lui Mihai Ochiuleț, Stelian Ion  a reiterat încă o dată de ce a fost exclus Ochiuleț din partid: „Încă nu s-a finalizat procedura internă de excludere a lui Mihai Ochiuleț. El a făcut niște capturi de pe niște discuții interne și le-a dat în exterior. Nu comentez spusele lui Ochiuleț, el de mai mult timp a făcut declarații și nu vreau să intru în jocul lui. El a fost prins cu o chestie gravă, în opinia mea, și decizia Biroului Național poate fi contestată la Comisia de Arbitraj, dar asta a fost decizia. În privința furtului de bani, este făcută o sesizare organelor de anchetă, și totul este în curs. Nu vreau să comentez toate aberațiile lui Ochiuleț. El s-a situat de mult în afara echipei, a ieșit în presă cu chestii interne. Să zică el ce are de spus, dar nu vreau să îi comentez minciunile și aberațiile“, a transmis Stelian Ion.

Precizăm că Elena Lasconi, președintele USR, nu a  putut fi contactată pentru un punct de vedere.

Cuțitele par a se ascuți în USR Constanța, totul pentru un loc cât mai sus pentru listele de candidați la alegerile Parlamentare. Rămâne de văzut cum se va încheia acesta război „fratricid“ și care vor fi victimele!

Vom reveni!

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE