Nicușor Constantinescu, două termene în dosarul Geotop și Herghelia Mangalia

DISTRIBUIE

Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJ Constanța, este citat vineri, 27 septembrie, în două dosare. Este vorba despre dosarul Geotop și despre Herghelia Mangalia. În primul este vorba despre abuz în serviciu iar în al doilea Constantinescu este acuzat de fapte de corupție.

Nicușor Constantinescu

Amintim că la începutul anului 2010, fostul vicepreședinte a fost inculpat alături de Titi Cenuşă, fostul arhitect-şef din cadrul CJ Constanţa, şi de omul de afaceri Ioan Ichim, din Bucureşti, fost administrator al societăţii comerciale Geotop 2001, pentru așa-zisele lucrări de cadastrare a drumurilor judeţene şi comunale din Constanţa, producând o fraudă în dauna bugetului județean, în valoare totală de 11.621.345,49 de lei.

Cel de-al doilea dosar, care urmează să aibă termen tot pe 27 septembrie a fost înregistrat în ianuarie 2021. Acesta a fost instrumentat de procurorii DNA Constanța, Constantinescu fiind acuzat de procurori că ar fi efectuat lucrări ilegale la Herghelia Mangalia și pe malul Lacului Corbu, două obiective care nu aparțin Consiliului Județean Constanța. Potrivit procurorilor, lucrările au fost efectuate de către Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Constanța și care era condusă de Adrian Gâmbuțeanu, un apropiat al lui Nicușor Constantinescu. Mai mult decât atât, fosta RAJDP ar fi facturat o cantitate de lucrări de 4 ori mai mare decât cea efectiv prestată, firmă care la acea vreme, ar fi cedat o parte din lucrări către o societate condusă de fiul unuia dintre angajații instituției, care superviza lucrările. Procurorii DNA Constanța au calculat un prejudiciu de peste 1 milion de euro, iar CJC a transmis magistraților că se va constitui parte civilă în dosar.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

DISTRIBUIE

Știri recente

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Cum redefinesc noile modele de cutii  pentru tort de la Snick Ambalaje, mărimea jumbo, transportul în HoReCa

  Piața de cofetărie și catering din România traversează o perioadă de expansiune logistică accentuată, forțând operatorii economici să regândească standardele de transport pentru preparatele...

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE