Un cuplu a reușit să pună pe jar polițiștii constănțeni în ultima lună din anul 2022, atunci când a dat atacul la un bancomat de la Castelu. O perioadă bună de timp au reușit să se ascundă atât de bine, încât oamenii legii să nu le dea de urmă și să aibă suficient timp să pună la cale un nou atac, cel de la Pavilionul Expozițional. Katia Sanginesi, membră a temutei grupări mafiote ‘Ndrangheta și iubitul ei român, Gheorghe Călin Apostol, au fost trimiși în judecată pentru distrugere, furt calificat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive. Pe data de 22 februarie 2024, Katia Sanginesi a primit 5 ani și 6 luni de închisoare, în timp ce Apostol a primit 6 ani și 11 luni de închisoare. Sentința a rămas definitivă prin decizia Curții de Apel, din data de 27 iunie 2024. Cei doi au formulat însă recurs în casație, la Înalta Curte de Casație și Justiție, primul termen urmând a avea loc pe 30 octombrie 2024.
Katia Sanginesi și Gheorghe Apostol
Potrivit rechizitoriului, Gheorghe Apostol, în urma înţelegerii prealabile, și cu complicitatea inculpatei Katia Sanginesi, care a fabricat materialele explosive și l-a transportat cu un autoturism la şi de la locul comiterii faptelor şi a asigurat paza zonelor de comitere a faptelor, a distrus trei bancomate de pe raza judeţului Constanța, în scopul de a sustrage bancnotele din interiorul acestora, în două cazuri folosind materiale explosive.
Trei lovituri la bancomate
Prima lovitură a fost în data de 15 noiembrie 2022, în jurul orelor 3.06, atunci când, având faţa acoperită, Apostol a provocat distrugeri cu un corp dur la aparatul ATM aparţinând unei bănci comerciale, instalat pe peretele exterior al clubului IDU din staţiunea Mamaia, cu scopul de a sustrage sume de bani, scop neatins datorită conformației constructive a bancomatului.
A doua lovitură a fost dată pe 18 noiembrie 2022, în jurul orei 03.10, la aparatul ATM aparţinând unei bănci comerciale, situat în comuna Castelu, strada Republicii, județul Constanţa. Mai întâi, cei doi inculpați au smuls camera video de la sistemul de supraveghere video al Primăriei Castelu, apoi, prin folosirea de materiale explozive, au provocat distrugeri la aparatul ATM prin deflagraţie, imobilul suferind prejudicii de circa 50.000 lei prin distrugerea structurii sale, iar banca suferind prejudiciul de 48.492,23 lei. Din interiorul ATM-ului distrus au sustras suma de 1.550 lei. Ultima lovitură a fost dată în noaptea de 28/29 noiembrie 2022, în jurul orei 3.32. Apostol, având fața acoperită, prin folosirea de materiale explozive fabricate de inculpată, a provocat distrugeri la aparatul ATM instalat pe peretele exterior al Pavilionului Expoziţional Constanţa, situat pe bulevardul Mamaia numărul 331A. Deflagrația a provocat distrugeri masive asupra clădirii, în valoare de circa 15.000 euro, după care din interiorul ATM-ului a fost sustrasă suma de 98.900 lei.
După comiterea ultimei fapte, cei doi au fost depistaţi în flagrant de organele de poliţie, la scurt timp după săvârşirea faptelor, în autovehiculul cu care se deplasau fiind găsită ultima sumă de bani sustrasă şi mijloace materiale de probă. Pe parcursul urmăririi penale ambii inculpaţi au recunoscut săvârşirea faptelor ce le-au fost reţinute în sarcină.
Katia Sanginesi ar face parte din una dintre cele mai puternice grupări mafiote din Italia, temuta ‘Ndrangheta.