Casa Căsătoriilor intră în reabilitare în luna decembrie. Unde se vor muta angajații?

DISTRIBUIE

Lăsată să se degradeze ani la rând, Casa Căsătoriilor din Constanța a ajuns o adevărată ruină. În prezent, autoritatea publică locală pare să facă primii pași pentru a-i reda frumusețea de altădată. În luna decembrie a.c. vor începe lucrările de reabilitare, iar funcționarii care activează aici trebuie să se mute în altă locație. Mai sunt trei luni până la debutul lucrărilor, iar municipalitatea nu a găsit, încă, un spațiu care să acopere necesitățile Serviciului de Stare Civilă.

Primăria Constanța a eliberat, în martie 2024, o autorizație de construire pentru reabilitarea Casei Căsătoriilor, situată pe strada Mihai Eminescu nr. 20 din Constanța, iar în decembrie vor începe lucrările. Pentru ca acest lucru să se întâmple, toată lumea trebuie să-și facă bagajele și să se mute. Unde? Nu se știe, încă!

Casa Casatoriilor intra in reabilitare in luna decembrie. Unde se vor muta  angajatii?referatul de aprobare

Până să iasă la pensie, Rodica Crăciun, șefa Serviciului de Stare Civilă, a formulat tot felul de adrese la Primăria Constanța, în vederea găsirii unui spațiu potrivit desfășurării activității.

Casa Casatoriilor intra in reabilitare in luna decembrie. Unde se vor muta  angajatii?proiectul privind oportunitatea închirierii unui nou spațiu

În următoarea ședință de Consiliu Local, va fi supus la vot proiectul privind aprobarea oportunității închirierii unui spațiu cu destinația de birouri și arhivă necesar desfășurării activității Serviciului stare civilă din cadrul Direcției locale de evidență persoane.

.

Casa Casatoriilor intra in reabilitare in luna decembrie. Unde se vor muta  angajatii?După cum reiese și din expunerea de motive, spațiul de pe Mihai Eminescu, care a fost „martor” a mii de căsătorii oficiate aici de-a lungul anilor, se află într-o stare de degradare maximă, prezentând infiltrații și mucegai la tavane și pereți, iar instalația electrică este subdimensionată.

.

Casa Casatoriilor intra in reabilitare in luna decembrie. Unde se vor muta  angajatii?Nici spațiul în care este depozitată arhiva nu corespunde normelor Legii Arhivelor Naționale, iar ferestrele abia se închid, iar când bate vântul și plouă este jale.

Casa Casatoriilor intra in reabilitare in luna decembrie. Unde se vor muta  angajatii?

Așadar, coșmarul a ajuns la final, iar funcționarii care-și desfășoară activitatea în această clădire vor fi mutați, dat fiind faptul că în decembrie încep lucrările. Valoarea totală estimativă a investiţiei este în cuantum de 9.654.980.68 lei fără TVA.

Casa Casatoriilor intra in reabilitare in luna decembrie. Unde se vor muta  angajatii?


Precizăm că sunt 20 de funcționari publici care activează în cadrul Serviciului de Stare Civilă Constanța. Noul spațiu în care-și vor desfășura activitatea trebuie să fie cuprins între 300 mp și 400 de mp. Este imperios necesar să dispună și de o sală dedicată oficierii căsătoriilor în suprafață de 130 mp.

Casa Casatoriilor intra in reabilitare in luna decembrie. Unde se vor muta  angajatii?

Revenind la lucrări, precizăm faptul că încă nu a fost desemnată o firmă care să-și ia angajamentul că va scoate la lumină sediul Casei Căsătoriilor! Licitația privind atribuirea contractului încă este în desfășurare. Să sperăm că vor exista firme interesate de proiect și, ce-i mai important, că nu vor fi contestații.

DISTRIBUIE

Știri recente

Cum redefinesc noile modele de cutii  pentru tort de la Snick Ambalaje, mărimea jumbo, transportul în HoReCa

  Piața de cofetărie și catering din România traversează o perioadă de expansiune logistică accentuată, forțând operatorii economici să regândească standardele de transport pentru preparatele...

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE