Dana Marijuana, în așteptarea libertății: „Nu am vândut droguri!” Video

DISTRIBUIE

Elena Daniela Coteanu, cunoscută sub numele de scenă Dana Marijuana, a fost marți, 24 septembrie, la Curtea de Apel Constanța, unde s-a judecat contestația formulată împotriva menținerii măsurii arestului preventiv.

Dana Marijuana la intrarea în Curtea de Apel

Reamintim că Dana Marijuana a fost prezentată pe 17 septembrie, în fața judecătorilor de la Tribunalul Constanța, care au decis să-i mențină măsura arestului preventiv. 

Dana Marijuana, in asteptarea libertatii: „Nu am vandut droguri!” VideoDana Marijuana la intrarea în Curtea de Apel

Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, şi alţi doi suspecţi, cercetaţi de DIICOT într-un dosar de trafic de droguri, au fost vineri arestaţi preventiv în august.

Persoanele în cauză au fost depistate, în noaptea de 21/22 august, de către un echipaj de poliţie rutieră, în timp ce se deplasau cu un autoturism, în staţiunea 2 Mai, iar la controlul efectuat au fost descoperite şi ridicate aproximativ 100 de grame canabis. „Ulterior, au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Constanţa, Giurgiu şi în municipiul Bucureşti, fiind descoperite şi ridicate 100 de comprimate de ecstasy (drog de mare risc), cantităţi de amfetamină (drog de mare risc), ketamină (drog de risc), 21 de comprimate ce urmează a fi analizate, precum şi alte mijloace de probă”, a informat IPJ. Pe 22 şi 23 august, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea celor trei persoane, pentru 24 de ore, suspecţii fiind prezentaţi judecătorilor Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere care a fost admisă.

Video 1:

 

Atât la intrare cât și la ieșire, Dana Marijuana a fost cu zâmbetul pe buze. Le-a spus reporterilor că este foarte bine. „Nu știm deocamdată nimic. Sunt foarte bine, sincer”. Întrebată dacă a vândut droguri, aceasta a răspuns răspicat că nu. Referitor la fetele sale, a spus că „sunt bine, sunt cu familia”.

Video 2:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

DISTRIBUIE

Știri recente

Muzică nouă într-o zi de ploaie: după gen sau după poveste?

Afară plouă mărunt, de dimineață, iar telefonul are o listă care se numește „de ascultat cândva”. Are patruzeci de albume, trei podcasturi și un...

Lista fixă sau ofertele de moment: două feluri de a cumpăra la final de an

Spre sfârșitul anului, aproape toată lumea ajunge să se întrebe în ce s-au dus banii. Sunt cadourile, mesele de sărbători, facturile de iarnă, reducerile...

Un weekend, un singur obiectiv: cum îl pregătești fără bătăi de cap

Când cineva îți spune că plecați în weekend, primul lucru pe care îl faci probabil este să te gândești la tot ce ar trebui...

Când cineva te întreabă de ce nu lucrezi de pe o plajă îndepărtată

La o masă de duminică, o verișoară ne-a întrebat pe toți, fără nicio intenție rea, dacă tot lucrăm de acasă, de ce nu lucrăm...

Lista pentru bebeluș pe care o tot amâni până în decembrie

La sfârșitul lui noiembrie, într-un magazin pentru copii din centrul unui oraș de provincie, se formează întotdeauna aceeași scenă. O femeie însărcinată, cu o...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE