Tot ce trebuie să știți despre bursele școlare ale elevilor. Ce sume primesc și cine beneficiază de bani!

DISTRIBUIE

C.C. 21 septembrie 2024 | 00:00 226

Există, ca în fiecare an, o perioadă în care se acordă bursele elevilor, dar și studenților. În prezent, pentru elevi, există burse de merit și burse de reziliență, ce pot fi obținute de cei care au promovat la toate disciplinele și au, obligatoriu, nota 10 la purtare, la finalul anului școlar anterior.

În cazul în care elevii cumulează 10, ori mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu au dreptul la bursa de merit în luna respectivă. Se acordă, totodată, burse sociale celor ce se încadrează în această categorie și îndeplinesc condițiile necesare. 

Bursele concepute pentru anul școlar ce tocmai a început se clasifică astfel:

1. Bursă de excelență olimpică I (750-3000 lei)

2. Bursă de excelență olimpică II (700 lei)

3. Bursă de merit (450 lei)

4. Bursă de reziliență (o concepție nouă-300 lei)

5. Bursă socială (minim 300 lei)

6. Bursă tehnologică (minim 300 lei)

7. Bursă pentru mame minore (minim 700 lei)

1. Bursa de excelență olimpică I (între 750 și 3.000 lei): Este destinată elevilor care au obținut premiile I, II, III sau mențiuni la olimpiadele internaționale școlare sau campionatele internaționale sportive școlare recunoscute de Ministerul Educației, precum și la Jocurile Olimpice.

2. Bursă de excelență olimpică II (700 lei): Se acordă celor ce primesc locurile I, II și III la olimpiadele naționale.

3. Bursa de merit (începând cu 450 lei) se acordă astfel: 30% dintre elevii fiecărei clase de liceu (cu excepția celor din clasa a IX-a) vor fi selectați în funcție de mediile generale anuale, în ordine descrescătoare. De obicei, media trebuie să fie minimum 9,50, dar, dacă nu e cazul, se pleacă de la medii mai mici, în funcție de nivelul unității. 

Tot ce trebuie sa stiti despre bursele scolare ale elevilor. Ce sume primesc si cine beneficiaza de bani!

Bursa aceasta se acordă și elevilor care au obținut premiile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor școlare recunoscute de Ministerul Educației, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru, precum și celor care fac parte din loturile restrânse de pregătire pentru olimpiadele internaționale.

4. Bursa de reziliență se acordă astfel: 30% dintre elevii fiecărei clase de liceu, cu excepția celor din clasa a IX-a, vor fi selectați în funcție de mediile generale anuale, în ordine descrescătoare. Dacă prin aplicarea acestui procentaj nu sunt incluși toți elevii cu medii generale anuale de cel puțin 7,00, lista va fi extinsă pentru a-i include și pe aceștia, dar și pe cei cu afecțiuni oncologice sau cronice.

5. Bursa socială (minimum 300 lei):

Oferă sprijin elevilor proveniți din medii defavorizate, din familii cu venituri mici, celor cu unul sau ambii părinți decedați, din familii monoparentale, precum și elevilor cu deficiențe sau afectări funcționale.

6.  Bursa tehnologică (minimum 300 lei): 

Acordată elevilor din învățământul profesional și tehnic, înlocuind fosta bursă profesională.

7. Bursa pentru mame minore (minimum 700 lei): 

Sprijină elevele sub 18 ani care au copii în întreținere, în vederea susținerii participării și reușitei lor școlare

Totodată, este bine ca elevii să cunoască faptul că le revine obligația de a:

– depune actele în prima lună de școală

– depune copii după diplomele obținute (unde e cazul)

– depune documentele doveditoare (unde e cazul)

Care e formula de calcul

Formula de calcul este: (CmB/NZL) x (NZL – NZV) = suma bursei școlare de merit/reziliență/tehnologică.

Exemplu concret pentru calculul unei burse de merit pentru elevi, luna septembrie 2024: În luna septembrie, vor fi 21 de zile lucrătoare și 5 zile de vacanță, potrivit calendarului școlar 2024-2025, deoarece primul modul școlar va începe luni, 9 septembrie 2024, iar primele 5 zile se calculează și ele în totalul zilelor lucrătoare. Astfel, calculul va fi: (CmB/NZL) x (NZL – NZV). (Cuantumul stabilit prin lege împărțit la număr zile lucrătoare, înmulțit cu număr zile lucrătoare minus număr zile vacanță).

În calculul prevăzut, sărbătorile legale și zilele declarate libere prin lege sunt considerate zile lucrătoare. (450 împărțit la 21 = 21,428) înmulțit cu (21 – 5 = 16). 21,428 x 16 = 342,85 lei, se va rotunji la 343 lei/lună – bursă de merit pentru un elev în luna septembrie.

Exemplu concret pentru calculul unei burse de reziliență pentru elevi, luna septembrie: Formula de calcul este aceeași: (CmB/NZL) x (NZL – NZV), însă cuantumul stabilit de lege pentru bursa de reziliență este de 300 lei. Astfel, se va calcula: (300 împărțit la 21 = 14,285) înmulțit cu (21-5= 16). 14,285 x 16 = 228, 56 lei, se va rotunji la 229 lei/lună – bursa de reziliență pentru un elev în luna septembrie. Același mod de calcul este valabil și pentru bursa tehnologică, tot cu valoarea de 300 de lei, pentru elevii de la liceele tehnologice și profesionale.

 Când primesc elevii prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025

Prima plată a burselor școlare din anul de curs va fi pe data de 20 noiembrie 2024. Mai exact, elevii vor primii banii de burse aferente lunilor septembrie și octombrie, primele două luni de cursuri ale anului școlar 2024-2025.

Începând cu acest an, data de virare a banilor pentru bursele școlare este de 20 ale lunii, față de 15 ale lunii, cum a fost până acum. Acordarea burselor de merit și de reziliență în acest an școlar, pe baza mediei, se va face la fel ca până acum, la propunerea profesorului diriginte, fără să fie condiționate de depunerea unei cereri în acest sens.

Profesorul diriginte va trimite către secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa de merit și de reziliență, pe baza mediei, în: primele 25 de zile calendaristice de la începerea anului școlar, pentru elevii din clasele VI-XII; primele 15 zile calendaristice ale lunii ianuarie pentru elevii din clasa a V-a.

Bursele de merit oferite pe baza rezultatelor obținute la competiții/concursuri școlare și extrașcolare, atestate prin documente școlare, respectiv prin copii de pe diplomele obținute la competiții, certificate pentru conformitate cu originalul la nivelul unității de învățământ, se acordă elevilor pe baza unei cereri depuse de părinte/reprezentantul legal/elevul major.

Cererea se face în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar; sau în termen de 15 zile calendaristice de la data obținerii premiului pentru elevii din anii terminali, conform metodologiei publicate în Monitorul Oficial.

Rezultatele la campionatele naționale organizate de federațiile sportive naționale olimpice/probe olimpice care vor sta la baza acordării burselor de merit vor fi atestate prin: copie diplomă loc I; adeverință de la federația sportivă națională pe ramura de sport respectivă; extras din calendarul competițional.

DISTRIBUIE

Știri recente

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Cum redefinesc noile modele de cutii  pentru tort de la Snick Ambalaje, mărimea jumbo, transportul în HoReCa

  Piața de cofetărie și catering din România traversează o perioadă de expansiune logistică accentuată, forțând operatorii economici să regândească standardele de transport pentru preparatele...

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE