Turişti străini, îmbătaţi şi tâlhăriţi, în cluburi de striptease din Centrul Vechi al Capitalei

DISTRIBUIE

A.F. 19 septembrie 2024 | 18:55 82

Turiști străini și români erau abordați pe stradă în Centrul Vechi, atrași în cluburi de striptease, unde, după ce erau îmbătați, li se fura PIN-ul cardului, iar ulterior se efectuau plăți de zeci sau chiar sute de mii de lei. Unii dintre ei erau chiar sechestrați și jefuiți. Joi, alte opt persoane au fost reţinute de poliţiştii din Bucureşti în acest dosar, după ce în luna iunie, cinci persoane au fost arestate preventiv în acest caz, o a şasea fiind cercetată în arest la domiciliu.

Poliţia Capitalei a anunţat, joi, că în continuarea cercetărilor făcute de poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în dosarul penal de furt, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de tranzacţii financiare în mod fraudulos şi tăinuire, au fost efectuate şi alte activităţi de cercetare şi de urmărire penală, în vederea probării activităţii infracţionale.

Cercetările şi investigaţiile desfăşurate au condus către alte 9 persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor.

Potrivit unor surse, schema tâlhăriri turiștilor era pusă în aplicare în două cluburi de striptease, respectiv cluburile Afrodite (SC Expirat Cofi Bar SRL respectiv SC Amiral Cofi Bar) și Qween Night Club (Cafe Roma Invest SRL).

Bărbații, în special turiști străini, erau abordați de ospătari, hostesse sau alți complici și duși în cluburile Afrodite No Limit sau Queen Night Club. Acolo primeau dansuri private de la stripteuze și băutură gratuită. După ce erau îmbătați, angajații cluburilor aflau PIN-ul cardului și făceau plăți exorbitante folosind POS-ul local. De exemplu, o consumație de 1.000 de lei se transforma „accidental” în 10.000 de lei, sau sticle de șampanie de 8.000 de lei erau facturate de mai multe ori.

Infractorii profitau de faptul că turiștii, fiind în România pe termen scurt, evitau să depună plângeri penale. În plus, mulți dintre aceștia nu voiau să-și complice situația cu soțiile, evitând astfel să raporteze incidentele la Poliție.

Opt persoane reținute

Miercuri, au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere, emise pe numele bănuiţilor, unul dintre aceştia fiind deja sub măsura arestului la domiciu în acest dosar. ”După audieri, faţă de 8 bănuiţi a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmand ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentaţi în faţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu propunere de punere în mişcare a urmăririi penale şi luarea altor măsuri privative de libertate”, a arătat Poliţia Capitalei.

Dosarul vizează persoane suspectate că abordau cetăţeni străini pe care îi invitau să bea în baruri din Centrul Vechi şi, folosindu-le cardurile sau telefoanele, le sustrăgeau bani din conturi.

Astfel, în 12 iunie, au fost puse în executare 17 mandate de percheziţie domiciliară şi 8 mandate de aducere. În urma audierilor, şase suspecţi au fost reţinuţi, iar ulterior cinci au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, celălalt fiind plasat în arest la domiciliu, tot pentru 30 de zile.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că mai mulţi bănuiţi identificau persoane vătămate, de regulă cetăţeni străini, pe care le conduceau în incinta a două societăţi comerciale, sub pretextul consumului de alcool, în compania altor persoane.

Ulterior, profitând de starea vulnerabilă a acestora, cauzată de efectul consumului de alcool, le-ar fi manipulat telefoanele mobile sau cardurile bancare, efectuând mai multe tranzacţii financiare sau transferând sume de bani prin intermediul unor aplicaţii de banking, către diferite conturi.

Din cercetări, s-a stabilit că, în unele cazuri, bănuiţii ar fi sustras sau ar fi deposedat, prin violenţă, persoanele vătămate de anumite bunuri, inclusiv prin lipsirea de libertate în mod ilegal a acestora.

Prejudiciul creat a fost estimat la aproximativ 100.000 de euro.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Pe parcursul activităţilor s-a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, dar şi de sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Capitalei, precum şi de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

DISTRIBUIE

Știri recente

Profil de candidat – Primăria Lumina: Alexandru SIMION, candidat AUR pentru funcția de primar

În contextul alegerilor locale care se apropie, redacția noastră lansează rubrica „Profil de candidat – Primăria Lumina”, un demers jurnalistic menit să ofere locuitorilor...

Alege un photobooth pentru o aniversare

Descoperă citind acest articol de ce instalarea unui photobooth la ziua ta de naștere este alegerea ideală pentru amintiri de neuitat și animații originale...

Guvernul împinge România spre o criză profundă și prelungită, avertizează Partidul Acțiunea Conservatoare

Partidul Acțiunea Conservatoare trage un semnal de alarmă cu privire la direcția în care este împinsă economia României, susținând că măsurile...

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii...

Constanța se mobilizează: 1.000 de ghiozdane pentru 1.000 de copii din mediul rural

Pe 4 septembrie, Parcul de la Gară devine locul unde distracția, muzica și solidaritatea se unesc pentru a sprijini educația copiilor defavorizați. Parohia Sf. Vasile...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE