Stare de alertă, la nivelul județelor Galați și Vaslui, în urma inundațiilor dezastruoase

DISTRIBUIE

A.F. 17 septembrie 2024 | 00:00 281

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a anunțat că s-a instituit stare de alertă, la nivelul județelor Galați și Vaslui, afectate de inundaţii, pentru efectuarea urgentă a lucrărilor de reparaţii, atât la casele şi anexele distruse, cât şi la drumuri, poduri şi alte obiective de infrastructură locală.

„Urmare a hotărârilor Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență constituite în județele Galați și Vaslui, prin intermediul cărora s-a solicitat declararea stării de alertă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, viceprim ministrul, ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu a aprobat instituirea stării de alertă la nivelul celor două județe.

În acest sens, de la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență a fost trimisă informarea către Instituțiile Prefectului Galați și Vaslui, urmând să fie emise noi hotărâri ale CJSU care să cuprindă măsuri punctuale ce trebuie întreprinse în sprijinul comunităților afectate“, au transmis reprezentanții IGSU.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

DISTRIBUIE

Știri recente

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE