Cum au reușit mai mulți interlopi din Țăndărei să pună mâna pe un arsenal de arme letale

DISTRIBUIE

Polițiștii au descins, la jumătatea săptămânii trecute, la mai multe adrese din orașul ialomițean Țăndărei, unde existau informații potrivit cărora ar putea fi ascunse arme de foc letale, între care și puști de asalt de tip Kalashnikov. Perchezițiile ar fi fost declanșate chiar din ordinul procurorului general, după un incident grav care s-ar fi produs, ziua în amiaza mare, în mijlocul orașului.

Situat pe drumul vechi către mare, orașul Țăndărei a ajuns pe harta Europei după ce presa internațională a arătat vilele uriașe și mașinile de sute de mii de euro cumpărate de pe urma copiilor puși să cerșească în Marea Britanie, dar și în alte țări dezvoltate.

Cumpără arme pentru a-și intimida rivalii

Totodată, pe fondul unui nivel de trai ridicat, între familiile de romi au început să existe conflicte violente, multe dintre ele legate de presupuse datorii ori generate de nerespectarea unor promisiuni de căsătorie, pentru care se plătiseră sume de bani în avans.

Surse judiciare au explicat, pentru Gândul, că membrii clanurilor din Țăndărei obișnuiesc să cumpere arme de foc de pe piața neagră, pe care le folosesc aproape exclusiv pentru a-și intimida rivalii.

Totuși, spun anchetatorii, există o singură zi din an în care romii din Țăndărei își etalează arsenalul și trag focuri în aer. Este vorba despre data de 14 septembrie, când creștinii sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii. Cu ocazia acestei sărbătorii, romii din Țăndărei organizează așa-numitul „Bal țigănesc”, petrecere în timpul căreia obișnuiesc să-și scoată armele letale din ascunzători și să tragă cu ele.

Armele de război, ascunse pe câmp


Sursele au dezvăluit că anchetatorii îi țineau pe aceștia sub observație de o lungă perioadă, în condițiile în care ar fi existat informații sigure conform cărora unii locuitori din Țăndărei dețin inclusiv puști de asalt de tip Kalashnikov și cantități importante de muniție, multe achiziționate prin intermediul unei filiere de origine turcă.

Pentru că majoritatea au un mod de viață infracțional și se așteaptă oricând la percheziții din partea autorităților, posesorii acestor arme le țin ascunse, spun sursele Gândul, în afara locuințelor. Mulți dintre ei le-ar fi ambalat corespunzător împotriva umezelii și le-ar fi ascuns pe câmp, în locuri numai de ei știute. Un incident grav care a avut loc, săptămâna trecută, la Țăndărei, i-ar fi determinat pe procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să urgenteze ancheta și să dispună primele percheziții. Surse apropiate anchetei au dezvăluit că, în ajunul „Balului țigănesc”, în mijlocul orașului au răsunat focuri de armă. Imediat, polițiștii au stabilit că s-a folosit muniție letală de 9 milimetri, motiv pentru care, a doua zi, mascații au descins la zeci de adrese.

Pentru a dezamorsa conflictul cu autoritățile, membrii comunității ar fi predat arma folosită, iar doi tineri ar fi fost ridicați și aduși la București, pentru audieri.

Totuși, în ciuda numărului mare de percheziții domiciliare, autoritățile nu ar fi găsit nicio altă armă de foc, cu toate că informațiile legate de existența acestora ar fi fost certe.

Arme artizanale fabricate la Țăndărei


De altfel, este de notorietate faptul că membrii clanurilor din Țăndărei au ajuns să dețină arme de foc în mod tradițional, motiv pentru care descinderile de la jumătatea săptămânii trecute nu reprezintă o premieră.

Cum au reusit mai multi interlopi din tandarei sa puna mana pe un arsenal de arme letale

Încă de acum 10 ani presa centrală relata despre acțiuni punctuale făcute de Poliție pentru încălcări grave ale Legii armelor. De exemplu, în 15 august 2015, IPJ Ialomița anunța că la Țăndărei au fost făcute trei percheziții, în urma cărora au fost descoperite cinci arme letale, trei neletale și o cantitate importantă de muniție, la care s-au adăugat și mai multe bunuri furate. În urma acțiunii de atunci au fost ridicați și duși la audieri doi tineri în vârstă de 19 și, respectiv, 24 de ani. Ulterior, anchetatorii au intrat, la intervale lungi de timp, peste clanurile ialomițene și au confiscat diferite arme de foc, însă niciodată nu au reușit o captură impresionantă.

Ultima acțiune relatată în presă a avut loc la data de 12 octombrie 2022, când polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au intrat la opt adrese din Fetești și Țăndărei. Erau vizate cinci persoane, dintre care trei erau bănuite că ar fi fabricat arme artizanale.

Cum au reusit mai multi interlopi din tandarei sa puna mana pe un arsenal de arme letale

În urma perchezițiilor domiciliare au fost descoperite două puști de vânătoare, calibrul 12 și 8 mm, 10 cartușe letale, calibrul 12 mm, două cartușe letale, calibrul 9 mm, respectiv 7,62 mm și 30 de cartușe neletale, calibrul 9×27”, anunțau polițiștii, conform gandul.ro.

DISTRIBUIE

Știri recente

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Cum redefinesc noile modele de cutii  pentru tort de la Snick Ambalaje, mărimea jumbo, transportul în HoReCa

  Piața de cofetărie și catering din România traversează o perioadă de expansiune logistică accentuată, forțând operatorii economici să regândească standardele de transport pentru preparatele...

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE