În timp ce Harris şi Trump dezbăteau, social media avea propriul război. Afirmaţiile lui Trump despre imigranţii care mănâncă animalele de companie ale americanilor au devenit trend pe platforma X şi motiv de meme-uri – FOTO

DISTRIBUIE

În timp ce zeci de milioane de americani urmăreau dezbaterea dintre republicanul Donald Trump şi candidata democrată Kamala Harris pe ecranele televizoarelor lor, marţi seara, o bătălie secundară se desfăşura pe ecranele mai mici ale social media, scrie Reuters.

Încă din primul moment al dezbaterii, democraţii au profitat de gestul lui Harris făcut pe scenă, când s-a îndreptat spre Trump pentru a da mâna cu el şi a se prezenta, şi au postat videoclipuri şi fotografii.

„Kamala a spus că o să-mi strângi mâna, la naiba!”, a postat pe X utilizatorul de social media Adam James Smith, care a primit peste 68.000 de aprecieri pentru acest comentariu.

O parte din planul de dezbatere al vicepreşedintei Harris a fost de a-l determina pe Trump să spună lucruri care ar putea deveni clipuri virale în social media, au declarat anterior consilieri ai săi, iar dezbaterea sugerează că strategia a dat roade. Cu toate acestea, campania şi susţinătorii online ai lui Trump şi-au revendicat rapid victoria după încheierea dezbaterii, afirmând că fostul preşedinte republican a câştigat.

Expresiile faciale ale Kamalei Harris, uneori uimită, alteori alarmată, alteori sceptică, în timp ce Trump repeta o serie de neadevăruri cunoscute, au fost transformate rapid în meme-uri.

Totuşi, repetarea de către Trump a unei afirmaţii false conform căreia migranţii haitieni din Springfield, Ohio, au mâncat câini şi pisici de companie a inspirat probabil cele mai multe reacţii. Sintagma „THEY’RE EATING THE DOGS” (mănâncă câini – n.r.), a devenit rapid trend pe platforma de social media X, susţinută de mii de postări – inclusiv multe meme-uri – cu privire la relevanţa citatului într-o dezbatere prezidenţială. Trump a spus: „Ei mănâncă câinii, oamenii care au venit, ei mănâncă pisicile”.

La finalul dezbaterii, Harris a obţinut victoria supremă în online. „Ca mulţi dintre voi, am urmărit dezbaterea din această seară”, le-a spus Taylor Swift celor peste 280 de milioane de urmăritori de pe Instagram. „O voi vota pe @kamalaharris pentru că luptă pentru drepturile şi cauzele care cred eu că au nevoie de un luptător care să le susţină”, a scris megastarul. Mesajul avea deja peste 4,3 milioane de „aprecieri” pe Instagram la sfârşitul zilei de marţi, la două ore după ce a fost postat.

Strategii politici spun că social media joacă un rol şi mai important în ciclul electoral din acest an decât în trecut. Atât Partidul Democrat, cât şi Partidul Republican au apelat la creatori de conţinut, sau influenceri, pentru a promova informaţii privind politicile partidului şi candidaţii lor.

„(Social media) reprezintă ceea ce gândesc oamenii şi modelează ceea ce gândesc oamenii”, a declarat Shannon McGregor, profesor asociat la Şcoala Hussman de Jurnalism şi Media din cadrul Universităţii Carolina de Nord.

În general, Trump o depăşeşte cu mult pe Harris şi campania sa în ceea ce priveşte numărul de adepţi. De exemplu, contul oficial Kamala HQ al campaniei lui Harris are 1,3 milioane de urmăritori pe X, comparativ cu 2,4 milioane de urmăritori ai campaniei lui Trump. Cu toate acestea, campania ei a primit peste 100 de milioane de „like-uri” la videoclipurile sale de pe TikTok, faţă de 44 de milioane ale lui Trump.

TRUMP PROCLAMĂ „MAREA VICTORIE”

Campania lui Trump şi susţinătorii acestuia au sărit pe răspunsul său când a discutat despre planul economic al lui Harris, numindu-l simplist şi o copie a agendei şefului ei, preşedintele Joe Biden. „Fugi, Spot, fugi”, a spus Trump, făcând referire la o serie de cărţi populare folosite pentru a-i învăţa pe copii să citească în deceniile trecute. Termenul a fost rapid trending pe X.

Harris l-a pus marţi pe Trump în defensivă cu un şir de atacuri privind limitele avortului, aptitudinea sa pentru funcţie şi multitudinea sa de probleme juridice. Dar campania lui Trump şi Trump însuşi şi-au proclamat rapid victoria pe reţelele sociale după ce s-a terminat dezbaterea.

„Oamenii spun: victorie mare în seara asta”, a declarat Trump pe contul său de Facebook după ce s-a terminat dezbaterea, într-o postare care a avut rapid aproape 30.000 de aprecieri. De asemenea, el a apărut în faţa reporterilor şi a declarat că moderatorii au fost „nedrepţi” cu el.

Campania lui Harris a proclamat, de asemenea, victoria într-o declaraţie făcută marţi seara.

Ambele părţi au profitat rapid de faptul că Trump a acuzat-o pe Harris că nu s-a „întâlnit cu (Benjamin) Netanyahu când a mers la Congres”, referindu-se la o vizită din iulie la Washington a premierului israelian. Trump a spus că ea „a vrut să meargă la petrecerea frăţiei”. În realitate, Harris s-a întâlnit cu Netanyahu separat.

Pe X, susţinătorii lui Harris s-au mobilizat în sprijinul vicepreşedintei, care este membră a Alpha Kappa Alpha, o frăţie afro-americană istorică, cu postări precum „petrecere a frăţiei la urne”.

Pe TikTok, Make America Great Again Inc, un super PAC care îl susţine pe Trump, a postat, de asemenea, o serie de videoclipuri victorioase după dezbatere pentru cei 3,6 milioane de urmăritori ai săi, inclusiv un clip dintr-un focus grup CNN în care un alegător din Pennsylvania a declarat după dezbatere: „Când vine vorba de fapte, viaţa mea a fost mai bună când Trump a fost în funcţie”.

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Președinte AEP: Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura pentru prezidențiale

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, membru al Biroului Electoral Central, a declarat că Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la alegerile prezidenţiale,...

CONSTANȚA: Marinar dispărut de la bordul unei nave acostate în Port, căutat de scafandrii ARSVOM

În urma solicitării MRCC, nava SAR Artemis a ARSVOM și o echipă de scafandri s-au deplasat în dana 120 a Portului Constanța, pentru a...

BEC a respins ca inadmisibilă înregistrarea candidaturii Dianei Iovanovici-Şoşoacă la prezidențiale

Biroul Electoral Central a respins ca inadmisibilă, duminică seara, înregistrarea candidaturii Dianei Iovanovici-Şoşoacă la funcţia de preşedinte al României, decizia fiind publicată pe site-ul...

TULCEA: Un TIR a luat foc pe DN 22. Traficul rutier este oprit spre Isaccea

UPDATE: Detașamentul de Pompieri Tulcea fost alertat prin apel la numărul unic de urgență 112 despre faptul că, la intrare în localitatea Isaccea, județul Tulcea,...

FOTO | Clubul Rotary Cetatea Tomis a reunit aproximativ 200 de participanţi la Crosul Copiilor

Astăzi s-a desfășurat cea de-a doua ediţie a Crosului Copiilor, organizată de Clubul Rotary şi Interact Cetatea Tomis Constanţa. Evenimentul, desfăşurat la Neptun, a...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE