Victorie cu emoţii pentru România, în meciul cu Lituania din Nations League

DISTRIBUIE

A.F. 10 septembrie 2024 | 00:00 963

Naţionala de fotbal a României a învins cu emoţii selecţionata Lituaniei, cu scorul de 3-1 luni seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor.

Partida de pe Stadionul Steaua a început perfect pentru tricolori, care au deschis scorul în minutul 4, după o pasă excelentă a lui Stanciu, finalizată de Valentin Mihăilă. Lituanienii au replicat printr-o dublă ocazie la poarta lui Târnovanu, în minutul 29, dar portarul nostru a fost la post.

Drăguş a trimis puţin pe lângă poartă două minute mai târziu, dar oaspeţii au egalat în minutul 34, prin Kucys, la o acţiune de atac care a surprins defensiva tricoloră. Târnovanu a mai scos odată, în minutul 57, însă lituanienii au reuşit să înscrie în minutul 78. Intrat de doar câteva minute, Antanavicius a înscris cu capul, dar după verificarea VAR golul a fost anulat.

Tricolorii au preluat conducerea în minutul 87. Ianis Hagi a fost faultat în careu de către Lasickas, arbitrul a dictat penalti după ce faza a fost controlată de VAR, iar Răzvan Marin a transformat. În minutul 90+2 Alexandru Mitriţă a plecat pe contraatac, a trimis la Alibec, acesta i-a pasat tot lui, iar Mitriţă a stabilit scorul final, 3-1 pentru România. În grupă, România are şase puncte şi ocupă primul loc, urmată de Kosovo şi Cipru, ambele cu câte trei puncte. Lituania este pe ultimul loc, fără punct câştigat.

Final de meci

Min. 90+2: GOOOOOOLLLLL!!!! Mitriță înscrie golul decisiv, în urma unei faze splendide. 

Min. 87: GOOOOOLLL!!! Răzvan Marin înscrie pentru 2-1 după un penalty obținut de Ianis Hagi, dar care a fost dictat doar după consultarea VAR.

Min. 80: Arbitrul anulează golul 2 al lituanienilor după ce consultă VAR-ul.

Min. 78: GOOOOOOOLLL!!! Lituanienii înscriu prin Antanavicius, iar balticii ne umilesc la noi acasă.

Min. 45: A început repriza a doua!

Min 33 – Lituania egalează scorul

Min. 30 – Drăguș, șansă de gol. Mingea nu a intrat în poartă.

Min. 29 – Două șuturi consecutive ale jucătorilor Lituaniei, apărate de portarul României.

Min. 20 – Meciul a scăzut în intensitate, cele mai multe dueluri se duc la mijlocul terenului.

Min. 15 – Atac periculos al României, încheiat cu respingerea unei centrări venite de pe stânga, de la Bancu.

Min. 12 – Momente de posesie pentru Lituania.

Min. 4: Goool România! Valentin Mihăilă deschide scorul în minutul 4 al partidei, după o pasă genială a lui Nicolae Stanciu, iar România deschide „balul” pe stadionul Steaua.

Min. 2 – Atac bun al României, dar Man a preluat defectuos în careu, iar lituanienii au inițiat un contraatac, încheiat cu pierderea balonului în afara terenului.

Min. 1 – A început meciul. Lovitura de start a aparținut Lituaniei.

Echipele au ieșit pe teren. Se cântă imnul României.

Echipa de start a României

ROMÂNIA: 16. Ştefan Târnovanu – 2. Andrei Raţiu, 3. Radu Drăguşin, 15. Andrei Burcă, 11. Nicuşor Bancu – 18. Răzvan Marin, 6. Marius Marin, 10. Nicolae Stanciu (căpitan) – 20. Dennis Man, 9. Denis Drăguş, 13. Valentin Mihăilă. Selecţioner: Mircea Lucescu. Rezerve: 1. Florin Niţă, 12. Laurenţiu Popescu – 4. Cristian Manea, 5. Viorel Ghiţă, 7. Denis Alibec, 8. Alexandru Chipciu, 14. Ianis Hagi, 17. Florinel Coman, 19. Andrei Artean, 21. Darius Olaru. 22. Alexandru Mitriţă, 23. Deian Sorescu.  

LITUANIA: 12. Edvinas Gertmonas – 17. Pijus Sirvys, 4. Edvinas Girdvainis, 20. Rokas Lekiatas, 3. Artemijus Tutyskinas, 13. Justas Lasickas (căpitan) – 8. Giedrius Matulevicius, 14. Vykintas Slivka, 6. Modestas Vorobjovas, 23. Artur Dolznikov – 11. Armandas Kucys. Selecţioner: Edgaras Jankauskas. Rezerve: 1. Mantas Bertasius, 16. Deividas Mikelionis – 2. Titas Milasius, 5. Kipras Kazukolovas, 7. Klaudijus Upstas, 9. Gytis Paulauskas, 10. Tomas Kalinauskas, 15. Matas Vareika, 18. Ovidijus Verbickas, 19. Valdas Paulauskas, 21. Dominykas Barauskas, 22. Domatas Antanavicius.

DISTRIBUIE

Știri recente

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Cum redefinesc noile modele de cutii  pentru tort de la Snick Ambalaje, mărimea jumbo, transportul în HoReCa

  Piața de cofetărie și catering din România traversează o perioadă de expansiune logistică accentuată, forțând operatorii economici să regândească standardele de transport pentru preparatele...

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE