Țeapă pe OLX: Vindea, chipurile, telefoane mobile și livra clienților… ochelari!

DISTRIBUIE

Țepele de tot felul sunt la modă, creduli existând la tot pasul. Una dintre cele mai întâlnite escrocherii este cea întâlnită pe site-urile de vânzări: atunci când comanzi ceva, plătești și primești cu totul altceva. Este și cazul unui bucureștean care vindea pe OLX telefoane mobile, dar clienții, inclusiv din Constanța, se alegeau cu… o pereche de ochelari. Vlad Richițeanu a fost trimis în judecată pentru înșelăciune, dar din fericire pentru el, fapta s-a prescris așa că a scăpat basma curată, fiind nevoit să plătească prejudiciul, cifrat la 2.630 de lei.

Contul de facebook al țeparului

Potrivit anchetei, victima a declarat că a găsit un anunţ pe OLX ce oferea spre vânzare un telefon mobil marca Samsung S10-Plus, cu suma de 2.500 lei, telefonul fiind postat ca nou. A discutat cu un bărbat care a spus că ar fi din Bucureşti, a stabilit cu acesta să-i trimită telefonul prin intermediul unui curier rapid, plata pentru telefon urmând a fi făcută prin ramburs. Victima a mai menţionat că acesta i-a spus că telefonul îl are cumpărat din Germania, că este nou şi că îl vinde întrucât are mai multe telefoane de acest fel şi nu are ce face cu.

După 5 zile victima a fost contactată de lucrătorul de la Fan Curier, care a venit la domiciliul său şi i-a înmânat coletul, el achitând atât preţul telefonului, de 2500 lei, cât şi contravaloarea transportului, respectiv suma de 130 lei, însă nu a deschis coletul în prezenţa curierului, făcând acest lucru după plecarea acestuia, moment în care a constatat că în interiorul coletului primit şi plătit în loc de telefonul comandat avea o pereche de ochelari de soare. Atunci, l-a sunat pe vânzător şi i-a spus cele întâmplate. Acesta, cerându-şi scuze, i-a spus că s-au încurcat coletele, întrucât el a mai pus un colet cu aceşti ochelari pentru o altă persoană şi probabil telefonul a plecat în coletul pentru cealaltă persoană, spunându-i că îi va contacta pe cei de la Fan Curier să rezolve această situaţie şi să-i trimită apoi telefonul.

A fost doar o stratagemă pentru ca victima să nu blocheze banii la Fan Curier, pentru ca țeparul să-i poată ridica a doua zi. După ce a ridicat banii, țeparul nu a mai dat nici un semn de viață.

teapa pe OLX: Vindea, chipurile, telefoane mobile si livra clientilor... ochelari!

Țepar de meserie

Potrivit reprezentanților poliției, Vlad Richițeanu este un țepar cu ștate vechi, mai precis înşelătorii diverse pe internet, fiind prezentate şi poze cu sume impresionante de bani (75.000 euro, 40.000 euro şi altele) atât în euro, cât şi în lei. Acesta a mai dat țepe cu ponturi la pariuri, cu bilete la Untold și Neversea și alte asemenea. De această dată a scăpat basma curată, intervenind prescripția faptelor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE