Consiliul Local Constanța, obligat de instanță să aprobe un PUD!

DISTRIBUIE

Intenția investitorului SC Black Waters SA de a construi un imobil de șase etaje pe strada Mircea cel Bătrân, nr. 47A, din municipiul Constanța, a stârnit discuții aprinse de-a lungul anilor. Proiectul este unul destul de vechi și se lovește atât de dezacordul locuitorilor din zonă, cât și de faptul că ar urma să fie realizat pe locul unor vestigii, terenul fiind situat în imediata apropiere a vestigiilor monumentului istoric „Poarta Mare a Cetății Tomis”. Documentațiile de urbanism pentru Planul Urbanistic de Detaliu au fost supuse atenției celor interesați, fiind lansat și un chestionar, prin care cei interesați și-au exprimat, sau nu, acordul cu privire la derularea proiectului privind construirea imobilului. În final, în ședința de Consiliu Local din iulie 2023, consilierii au respins PUD-ul, așa că proprietara imobilului, Rodica Stăiculescu, fost decan la Ovidius, dar și investitorul SC Black Waters au mers în instanță, solicitând anularea hotărârii. Și au câștigat! Dar nu s-a dat bătălia finală. Primăria Constanța și Consiliul Local au formulat recurs. Precizăm că societatea cu pricina este deținută, printre alții, de un fost ofițer specialist la Poliția Transporturi, în prezent patron de IFN.


Scandalul din jurul proiectului privind „Aprobare Plan Urbanistic de Detaliu strada Mircea cel Bătrân nr 47A locuinţă colectivă S+D+P+5 etaje + 6 R” continuă. Black Waters SA dorește ridicarea unui bloc în imediata apropriere a vestigiilor monumentului istoric Poarta Mare a Cetății Tomis. Terenul aparține Rodicăi Stăiculescu și l-a moștenit de la o altă persoană care la rândul ei l-a cumpărat, în urmă cu 13 ani, de la primăria condusă la acea vreme de Radu Mazăre. În schimbul promisiunii de obținere a două apartamente în viitorul bloc, moștenitoarea cedează terenul firmei de mai sus care vrea acum să ridice imobilul deși se află la mai puțin de un metru de vestigiile arheologice ale porții de nord ale cetății Tomis din secolul IV d.Hr.

Consiliul Local Constanta, obligat de instanta sa aprobe un PUD!zona unde ar urma să se construiască blocul

Anul trecut, instanța a obligat Consiliul Local să introducă pe ordinea de zi proiectul, ceea ce s-a și întâmplat. Pe 31 iulie 2023, proiectul s-a aflat în atenția aleșilor locali care au decis, în cele din urmă, să respingă PUD-ul.

Consiliul Local Constanta, obligat de instanta sa aprobe un PUD!

hotărârea din iulie 2023, prin care a fost respins PUD-ul

Hotărârea de Consiliu Local, anulată!

Atât proprietara terenului, cât și investitorul, au mers în instanță, la Tribunalul Constanța și au cerut anularea hotărârii 318/31.07.2023. Pe 23 iulie a.c., judecătorii au dispus „anularea HCL Constanţa nr. 318/31.07.2023. Obligă pârâtul Primarul municipiului Constanţa la reluarea procedurii aferente elaborării unui plan urbanistic de detaliu. Obligă pârâtul Consiliul Local al municipiului Constanţa la emiterea unei hotărâri de adoptare a unui plan urbanistic de detaliu pentru edificarea unui imobil pe terenul situat în Constanţa, strada Mircea cel Bătrân nr. 7A

Consiliul Local Constanta, obligat de instanta sa aprobe un PUD!

Pe 4 septembrie a.c., Consiliul Local și Primăria Constanța au formulat recurs, la Curtea de Apel Constanța.

De ce nu se dorește construirea imobilului!

Potrivit punctelor de vedere ale specialiștilor, prezentate primăriei de-a lungul anilor, în urma consultării publice a proiectului, dar și ale reprezentanților Comisiei tehnice de urbanism de la nivelul Primăriei Constanța, construcția propusă este amplasată la aproximativ 5 metri de blocul MK2, ceea ce duce la diminuarea semnificativă a vizibilității de pe fațada de sud a blocului. Realizarea investiției propuse nu răspunde interesului public de a proteja și pune în valoare monumentul istoric Poarta de nord – est (principală) a zidului de incintă al Cetății Tomis și, mai mult decât atât, reduce posibilitatea conservării și punerii în valoare a monumentului. Mai mult, construcția propusă este prea masivă în raport cu dimensiunile terenului și cu vecinătățile, iar accesul auto este insuficient rezolvat.

Consiliul Local Constanta, obligat de instanta sa aprobe un PUD!

Planului de urbanism nu respectă prevederile art. 13 din Legea 350/2001 „Principalele obiective ale activității de urbanism sunt următoarele: protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural construit și natural”. Funcțiile propuse sunt compatibile cu funcțiunea predominantă a zonei, dar nu respectă principalele obiective ale activității de urbanism: îmbunătățirea condițiilor de viață prin eliminarea disfuncționalităților, asigurarea accesului la infrastructuri, servicii publice și locuințe convenabile pentru toți locuitorii; utilizarea eficientă a terenurilor, în acord cu funcțiunile urbanistice adecvate, extinderea controlată a zonelor construite; asigurarea calității cadrului construit, amenajat și plantat”, se arată în concluziile Comisiei tehnice de urbanism de la nivelul Primăriei Constanța.

Consiliul Local Constanta, obligat de instanta sa aprobe un PUD!

De menționat că, în urma consultării publice din vara lui 2018, pe adresa Primăriei Constanța au ajuns numeroase puncte de vedere ale cetățenilor, o parte favorabile construcției, o parte ridicând o serie de nemulțumiri. Dintre cei care au solicitat respingerea aprobării PUD-ului s-au numărat și reprezentanții SNTGN Transgaz SA, administrator al imobilului situat pe strada Mircea cel Bătrân, nr. 45, notând faptul că: „necesitatea păstrării singurei căi de acces auto, în vederea asigurării aprovizionării și salubrizării centrului de refacerea pentru angajații SNTGN Transgaz SA. Aceasta este singura cale de acces auto la imobilul în cauză (…).

Consiliul Local Constanta, obligat de instanta sa aprobe un PUD!

Soluția de conservare a vestigiilor arheologice propusă prin PUD și prezentată în anunțul de dezbatere publicat pe site-ul Primăriei Constanța și avizată pozitiv de către Ministerul Culturii nu corespunde realității, nefiind conformă cu situația existentă în teren. Astfel, marcarea în pardoseală a monumentului istoric nu este posibilă întrucât nivelul de trecere al pietonilor este coborât sub nivelul zidurilor vestigiului arheologic”.

Consiliul Local Constanta, obligat de instanta sa aprobe un PUD!

La toate adresele au răspuns argumentat reprezentanții elaboratorului, SC Desenatura Atelier de Proiectare SRL, prin arhitect Florentin Gudilă și arhitect Gabriel Cârstea. De exemplu, celor de la Transgaz, li s-a precizat: „Prin reglementarea propusă în PUD nu se urmărește în niciun fel îngrădirea accesului auto al imobilului din strada Mircea cel Bătrân nr. 45 sau vecinilor (Intrarea Dragoș Vodă), datorită faptului că obiectul reglementării este regimul de construibilitate al amplasamentului în studiu, strada Mircea cel Bătrân, nr. 47A; respectiv terenul în suprafață de 296 mp, ce nu se învecinează direct cu imobilul semnalat în sesizarea Transgaz.

Consiliul Local Constanta, obligat de instanta sa aprobe un PUD!

Într-adevăr, documentația de urbanism precizează/marchează zona în planșa situației existente, în care se găsesc atât vestigii arheologice, în parte la suprafață „în spațiu verde”, protejate „și nu prea”, printr-o împrejmuire precară, cât și parcare în intersecția traseului carosabil al străzii Dragoș Vodă cu strada Mircea cel Bătrân; respectiv marchează/protejează zona în planșa de reglementări, în care instituie un regim de protecție a acestor vestigii, de tip „conservare în situ”, promovând accesibilitatea pietonală ca principala formă atât de punere în valoare a monumentului, cât și de localizare a acestuia pe relația urbană a zonei centrale cu țărmul mării. Cu alte cuvinte, se propune conservarea stării actuale de neconstruibilitate a unei suprafețe de teren, încă neinvestigată în totalitate, aflată în domeniul municipalității Constanța, în vederea protejării și punerii în valoare a monumentului de-a lungul unui posibil pietonal – o relație urbană specifică, a zonei centrale cu țărmul și reglementarea specifică a amplasamentului în studiu conform descărcării arheologice și avizelor de specialitate”.

Consiliul Local Constanta, obligat de instanta sa aprobe un PUD!

Stăiculescu a fost decan la Ovidius

Ana Rodica Stăiculescu a obținut titlul de doctor în științe socio-umane la Universitatea Paris 1 Pantheon-Sorbonne și este, sau a fost, profesor universitar la Universitatea Ovidius din Constanta și conducător de doctorat la Școala Doctorală de Sociologie din Universitatea din București. Stăiculescu a fost și decanul Facultății de Drept, în perioada 2002-2004, dar și în perioada 2005-2008.

Consiliul Local Constanta, obligat de instanta sa aprobe un PUD!Ana Rodica Stăiculescu

Fost comisar șef la Poliția de Transporturi, printre asociați!

Revenind la firma care dorește construirea imobilului pe strada Mircea cel Bătrân, Black Waters SA precizăm că aceasta este controlată, cu 50 % din acțiuni, de Lisandru Gheorghe, de Budur Remus Alfredo, fost comisar șef la Poliția de Transporturi, cu 40 % din acțiuni, și Dobre Ioan Claudiu, cu 10 % din acțiuni. Cel din urmă mai deține firma Euroest Pilot, alături de Lavinia Budur, soţia fostului comisar şef de la Poliţia Transporturi.

De dată mai recentă, Remus Alfredo Budur apărea asociat în Orient Construct Decor SRL- firmă care a construit un bloc cu 8 etaje în Mamaia, dar și în Rapid Credit IFN SA, o firmă de cămătărie legală cu un profil fiscal de-a dreptul bizar: afaceri 0 declarate la Ministerul Finanțelor, cu 0 angajați, 0 capitaluri și 0 active, dar cu un profit net de 4.646.703 lei în anul 2021. În IFN mai apare asociat și Dorinel Turcu, dar și fiica acestuia, Alina.

Consiliul Local Constanta, obligat de instanta sa aprobe un PUD!Dorinel și Alina Turcu

Alina Turcu, fiica afaceristului Dorinel Turcu, este una dintre senzațiile showbizului autohton. Supranumită „prințesa gresiei și a faianței”, Alina se iubește, sau s-a iubit, cu Andrei Oprea, „prințișorul BGS”, fiul patronului BGS. În cercurile înalte se vorbește că Andrei Oprea a fost iubit și de Elena Economu, fiica altui afacerist controversat din Constanța, Tudorel Economu.

Vom urmări subiectul și vom afla, în cele din urmă, care va fi finalitatea lui!

DISTRIBUIE

Știri recente

Două trenuri s-au ciocnit în Egipt: doi morți și 29 de răniți

Două trenuri de pasageri s-au ciocnit sâmbătă în orașul Zagazig, situat în guvernoratul Sharkia, la nord-est de Cairo, soldându-se cu moartea a cel puțin...

Vacanța de Revelion ar putea fi mărită. Câte zile libere primesc românii pentru petrecere din noaptea dintre ani

A venit toamna, așa că românii se gândesc deja la vacanța de Revelion. Cei care vor să facă trecerea în Anul Nou 2025 departe...

Modern și elegant! Nill’s Furniture Design și-a deschis, la Constanța, porțile pentru iubitorii de design interior. Video

Procese fluide de la început până la sfârșit Nills Project Production elimină procesele de achiziție complexe și consumatoare de timp ale proiectelor dumneavoastră și oferă...

A sunat de 15.000 de ori la 112 în ultimele opt luni. A făcut glume și i-a înjurat pe polițiști

Peste un milion şi jumătate din apelurile de la 112 recepţionate de la începutul anului şi până în prezent au fost efectuate de persoane...

Militarii de la Brigada Mecanizată Mărășești aleargă 24 de ore la Ultramaratonul Autism 24

Sâmbătă, 14 septembrie, echipa Brigăzii 9 Mecanizată "Mărășești" a fost prezentă la startul ultramaratonului #Autism24. Evenimentul susține cauza copiilor diagnosticați cu afecțiuni din spectrul...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE