Kremlinul se declară impresionat de poziţia lui Trump privind încetarea războiului din Ucraina

DISTRIBUIE

Kremlinul a declarat joi că este impresionat de poziţia preşedintelui american Donald Trump privind încetarea războiului din Ucraina şi a confirmat că sunt pregătiri în curs pentru o întâlnire bilaterală între Trump şi Vladimir Putin, relatează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că există voinţă politică atât din partea Rusiei, cât şi din partea Statelor Unite pentru a se ajunge la o înţelegere şi a pune capăt războiului de trei ani.

Putin şi Trump au vorbit la telefon mai mult de o oră miercuri, iar Trump a declarat ulterior că nu ar fi realist ca Ucraina să aibă statutul de membru NATO, lucru pe care Kievul îl doreşte ca o garanţie a securităţii sale viitoare.

Întrebat despre declaraţia lui Trump că o întâlnire cu Putin ar putea avea loc în Arabia Saudită, Peskov a spus că detaliile întâlnirii nu au fost încă stabilite.

El a refuzat, de asemenea, să spună care dintre cei doi lideri a iniţiat apelul telefonic.

Întrebat despre invitaţia lui Putin adresată lui Trump de a vizita Moscova, Peskov a spus că a existat un schimb de invitaţii reciproce, dar că întâlnirea bilaterală este posibilă şi pe o altă cale.

„Există o voinţă politică care a fost subliniată în timpul conversaţiei de ieri de a purta un dialog în căutarea unei soluţii”, a spus Peskov. „Există un acord că o soluţionare paşnică negociată este posibilă”, a afurmat el.

„Administraţia americană anterioară a fost de părere că trebuie făcut totul pentru a menţine războiul. Administraţia actuală, din câte înţelegem, aderă la punctul de vedere că trebuie făcut totul pentru a opri războiul şi pentru ca pacea să prevaleze”, a subliniat el. „Suntem mai impresionaţi de poziţia actualei administraţii şi suntem deschişi la dialog”, a transmis purtătorul de cuvânt al lui Putin.

Întrebat dacă ţările europene vor fi reprezentate în negocierile de pace, Peskov a spus că este prematur să se vorbească despre format.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE