Ministrul Finanţelor: Nu calculăm nicio majorare de taxe sau de impozite în 2025

DISTRIBUIE

Proiectul de buget pentru acest an este construit pe o creştere economică de 2,5% şi un deficit bugetar de 7%.

Publicat de Adina Sîrbu,
2 februarie 2025, 18:46

Autorităţile nu calculează majorări de taxe sau de impozite în acest an, iar instituţiile sunt sub presiune constantă pentru a realiza partea de venituri, dar şi pentru a ţine cheltuielile sub control, a afirmat sâmbătă ministrul Finanţelor, Tánczos Barna.

„Noi nu calculăm cu nicio majorare de taxe sau de impozite în 2025. Sunt convins că veniturile pot fi realizate dacă mă uit doar la plusul de 70 de miliarde de anul trecut realizat de ANAF, faţă de 2023. Cred că şi anul acesta, în alte condiţii, conjuncturale, desigur, vor fi capabile instituţiile să aducă suficienţi bani pentru a finanţa acest buget. Sunt convins că şi sistemele informatice vor contribui la acest lucru şi nu cred că o să avem probleme cu partea de venituri. Dar, în acelaşi timp, da, trebuie să avem şi măsuri pe partea de reducere a cheltuielilor şi să ţinem cheltuielile sub control. An de an provocările sunt mari şi Ministerul Finanţelor, şi instituţiile din coordonare sau subordine sunt sub presiune constantă pentru a realiza aceste venituri. Da, sunt convins că ne vom descurca”, a precizat ministrul, în briefingul de la finalul şedinţei de Guvern în care a fost aprobat bugetul pentru acest an.

Întrebat dacă vor exista excepţii în ceea ce priveşte disponibilizările din instituţiile statului, Tánczos a explicat că excepţiile nu le decide Ministerul Finanţelor, instituţie care a stabilit regulile generale la sfârşitul anului trecut.

El a subliniat, însă, că societăţile de stat care sunt listate la bursă se află într-o altă situaţie, la fel ca şi companiile care sunt pe profit de ani de zile şi din dividendele realizate plătesc statului român sume considerabile.

„După aprobarea bugetului, probabil vom mai avea o analiză în Coaliţie pe această temă. Important este ca societăţile de stat care sunt pe profit să îşi poată desfăşura activităţile în mod normal, fără perturbări, iar cei care sunt pe pierderi sau sunt exagerări, acolo să se aplice cu stricteţe nişte reguli ale bunului simţ şi reguli ale comportamentului normal într-o companie de stat”, a menţionat ministru.

Proiectul de buget pentru acest an este construit pe o creştere economică de 2,5% şi un deficit bugetar de 7%.

Documentul prevede, de asemenea, o reducere a cheltuielilor de personal cu 5% la ministere, cu câteva excepţii (Sănătate, Educaţie, Ministerul Apărării şi Ministerul de Interne).

Ministrul Finanţelor a explicat că s-a redus anvelopa de cheltuieli de personal şi nu salariul fiecărui angajat.

Coaliția de guvernare s-a mobilizat pentru ca dezbaterile și votul în Parlament asupra bugetului pe 2025 să decurgă conform calendarului anunțat pentru săptămâna viitoare, a declarat, duminică, premierul Marcel Ciolacu.

Amendamentele se pot depune până luni, la ora 16.00, marți vor avea loc ședințele comisiilor de avizare, miercuri, cea a comisiilor reunite de buget, iar joi Legea bugetului de stat și cea a bugetului asigurărilor sociale de stat vor intra la vot în plenul Parlamentului.

Surse: AGERPRES, RRA


DISTRIBUIE

Știri recente

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...

Unde se duc, de fapt, kilowații din casă: harta consumului, aparat cu aparat

Cei mai mulți oameni știu cât plătesc pe energie, dar foarte puțini știu pentru ce plătesc. Factura vine ca un număr unic, iar în...

Reparații sanitare de bază în apartament: ce poți rezolva singur în sub o oră

Ce se strică cel mai des într-un apartament și de ce Într-o locuință obișnuită din România, instalația sanitară nu cedează spectaculos, ci lent. Statisticile firmelor...

Unde se termină contabilul și unde începe avocatul: modelul prin care REALCONT® coordonează dosarele ONRC și serviciile juridice

Pentru un antreprenor aflat la primul dosar depus la Registrul Comerțului, granița dintre atribuțiile contabilului și cele ale avocatului este rareori evidentă. Cele două...

Curățenia digitală: cum îți pui ordine în conturi, parole, abonamente și copii de siguranță

Începe cu un inventar: câte conturi online ai, de fapt Majoritatea oamenilor subestimează masiv numărul de conturi pe care le-au creat de-a lungul anilor. O...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE