Trei persoane au fost arestate în cazul furtului tezaurului dacic din Olanda

DISTRIBUIE

Suspecții au fost arestați în Olanda de Nord, anunță poliția olandeză.

Publicat de Adina Sîrbu,
29 ianuarie 2025, 20:05

Poliția olandeză a anunțat că a arestat trei persoane, care ar fi fost implicate în jaful de la Muzeul din Drents din 25 ianuarie.

Suspecții au fost arestați în Heerhugowaard din Olanda de Nord. Anchetatorii au făcut arestările în urma investigației, a imaginilor de pe camerele de supraveghere, dar și a ponturilor primite de la public.

Anterior, Poliția olandeză a dat publicității miercuri mai multe fotografii cu un bărbat pe care doresc să îl chestioneze în legătură cu furtul obiectelor din tezaurul dacic al României din Muzeul Drents din Assen, potrivit informațiilor furnizate de două publicații online în limba engleză din Regatul Țărilor de Jos, Dutch News și NL Times.

Bărbatul, care poartă ochelari și șapcă de baseball, a fost văzut într-un magazin de bricolaj din Assen joia trecută, a declarat poliția olandeză miercuri după-amiază.

La locul jafului au fost găsite mai multe unelte și un ciocan despre care polițiștii cred că ar fi fost folosite pentru a pătrunde în clădirea muzeului.

Polițiștii olandezi au mai informat, de asemenea, despre probabilitatea ca mai multe dintre persoanele implicate în jaf să fi venit din provincia Noord-Holland.

Până în prezent, poliția a primit 120 de indicii după apelul televizat făcut marți seară în timpul căruia poliția a solicitat populației informații despre unelte și articole de îmbrăcăminte abandonate și despre un ciocan care a fost găsit într-un iaz din apropiere.

Ancheta în cazul furtului pieselor de tezaur românești din muzeul olandez continuă.


DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE