TULCEA: 20 de șoferi scoși din trafic de polițiști

DISTRIBUIE

În ultimele două zile, polițiștii au aplicat peste 150 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 67 pentru depășirea vitezei legale.

Foto: IPJ Tulcea

Publicat de Adina Sîrbu,
26 ianuarie 2025, 11:25

În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea au continuat acțiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie.

Cu această ocazie, au fost folosite aparatele radar, etilotest şi drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise.

În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au aplicat peste 150 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 67 pentru depășirea vitezei legale, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 20 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de timp, conform legii.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 5 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 5 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Au fost constatate și 2 infracțiuni la regimul rutier.

Astfel, la data de 25 ianuarie 2025, un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Tulcea, a fost depistat de poliţiştii Poliției Orașului Măcin, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN22J din județul Tulcea, cu viteza de 149 km/h. Totodată acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

„Reamintim faptul că polițiștii rutieri sunt prezenți în continuare pe drumurile publice din județ, pentru menținerea unui climat rutier sigur și prevenirea accidentelor de circulaţie. Recomandăm tuturor participanţilor la traficul rutier să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren. Conducătorilor auto le recomandăm că nu conducă autovehicule dacă au consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive. De asemenea, pietonilor le recomandăm să traverseze drumul public doar pe marcajul pietonal şi să manifeste atenţie, asigurându-se temeinic înainte de a se angaja în traversarea străzii. Acțiunile pentru siguranța traficului rutier vor continua și în perioada următoare.” transmit reprezentanții IPJ Tulcea.


DISTRIBUIE

Știri recente

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...

Unde se duc, de fapt, kilowații din casă: harta consumului, aparat cu aparat

Cei mai mulți oameni știu cât plătesc pe energie, dar foarte puțini știu pentru ce plătesc. Factura vine ca un număr unic, iar în...

Reparații sanitare de bază în apartament: ce poți rezolva singur în sub o oră

Ce se strică cel mai des într-un apartament și de ce Într-o locuință obișnuită din România, instalația sanitară nu cedează spectaculos, ci lent. Statisticile firmelor...

Unde se termină contabilul și unde începe avocatul: modelul prin care REALCONT® coordonează dosarele ONRC și serviciile juridice

Pentru un antreprenor aflat la primul dosar depus la Registrul Comerțului, granița dintre atribuțiile contabilului și cele ale avocatului este rareori evidentă. Cele două...

Curățenia digitală: cum îți pui ordine în conturi, parole, abonamente și copii de siguranță

Începe cu un inventar: câte conturi online ai, de fapt Majoritatea oamenilor subestimează masiv numărul de conturi pe care le-au creat de-a lungul anilor. O...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE