Marinarul constănțean eliberat de rebelii din Yemen, primit de ministrul Emil Hurezeanu

DISTRIBUIE

Nava, cu 25 de navigatori din Ukraina, Bulgaria, Filipine, Mexic si Romania, a fost capturată în noiembrie 2023.

Publicat de Adina Sîrbu,
24 ianuarie 2025, 15:08

Ministrul Afacerilor Externe l-a primit, vineri, pe marinarul român repatriat din Yemen, unde s-a aflat în captivitatea rebelilor Houthi timp de 14 luni.

Emil Hurezeanu s-a interesat de starea de sănătate a acestuia şi de modul în care a gestionat condiţiile „extrem de dificile” din îndelungata perioadă petrecută în captivitate.

Potrivit MAE, dialogul a evidenţiat eforturile continue ale Celulei de criză interinstituţionale, care a întreprins în regim de permanenţă demersuri în vederea repatrierii cetăţeanului român, încă de la răpirea sa în luna noiembrie 2023.

De altfel, la întrevedere au participat şi reprezentanţi ai MAE din această structură, care au menţinut permanent contactul cu soţia acestuia, precum şi cu autorităţile relevante care au contribuit la succesul operaţiunii de eliberare.

Ministrul Emil Hurezeanu a subliniat că eliberarea şi repatrierea marinarului au fost posibile datorită sprijinului Serviciului de Informaţii Externe (SIE) şi al celorlalte instituţii din Celula de criză.

De asemenea, demnitarul a reamintit rolul important al partenerilor externi, cu precădere al autorităţilor din Sultanatul Oman şi Republica Bulgaria, a căror implicare a fost substanţială în soluţionarea acestui caz extrem de dificil.

Reamintim, cei 25 de navigatori din Ukraina, Bulgaria, Filipine, Mexic si Romania de pe nava Galaxy Leader, capturată de milițiile din Yemenul de Nord în noiembrie 2023, au fost eliberati ca semn de recunoștință pentru încetarea luptelor din Gaza, potrivit unui comunicat al SLN, semnat de Adrian Mihălcioiu.


DISTRIBUIE

Știri recente

Pot cere pauză dacă mă doare în timpul examinării sânilor?

Clanța rece a ușii de la cabinet pare, uneori, cel mai greu lucru din toată ziua. Nu aparatul, nu halatul lăsat pe scaun, nu...

Asociația Succes în Educație și Sport — Formare Medicală și Prim Ajutor în București

Asociația Succes în Educație și Sport (asociatiasucces.ro) este o organizație non-profit din București activă din 2015, specializată în educație medicală practică și formare în...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE