O candidată care în urmă cu două luni a ratat concursul de director al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, numită interimar săptămâna aceasta

DISTRIBUIE

O candidată care în urmă cu două luni a participat la concursul organizat de Primăria Ploieşti pentru ocuparea postului vacant de director la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploieşti dar nu a reuşit să obţină, la proba scrisă, punctajul minim de 70 din 100 a fost numită director interimar de noul primar al Ploieştiului, Mihai Poliţeanu. Noua directoare, Mihaela Tudorie, este activist REPER Prahova, partid pe listele căruia se află unii dintre cei care l-au susţinut pe independentul Mihai Poliţeanu să devină primar candidează la alegerile parlamentare din 1 decembrie.

„Clubul Sportiv Municipal Ploieşti are, începând de astăzi, un nou director interimar, Mihaela Tudorie fiind numită în această funcţie de primarul Municipiului Ploieşti, Mihai Poliţeanu. Mihaela Tudorie are studii economice urmate la Universitatea Petrol şi Gaze din Ploieşti finalizate cu un proiect de licenţă în Managementul Calităţii şi, în prezent, urmează studii la Universitatea Valahia pe specializarea Kinetoterapie şi motricitate specială. Totodată, este absolventă a unui curs de marketing şi  management sportiv la Sport Business Academy”, se arată într-un comunicat postat miercuri pe pagina de web a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti.

Mihaela Tudorie a participat, în luna septembrie a acestui an, la concursul organizat de Primăria Ploieşti pentru ocuparea funcţiei de director al CSM Ploieşti, dar nu a reuşit să treacă de proba scrisă, având un punctaj mai mic de 70, scorul minim care i-ar fi permis să treacă la următoarea fază a concursului. 

Informaţia a fost confirmată pentru News.ro şi de surse din CSM Ploieşti, şi de surse din cadrul Primăriei. Oficial, cele două instituţii nu fac publice numele celor care au participat la concurs şi nici notele obţinute de candidaţi, invocând GDPR. Sunt publicate doar codurile pe care candidaţii le primesc.

La concursul din septembrie au participat noua directoare, Mihaela Tudorie, fostul director al clubului, Dan Burghelea, consilier al fostului primar Andrei Volosevci, şi fosta directoare adjunctă a CSM Ploieşti Melania Dragomir, niciunul dintre ei neobţinând nota de trecere la proba scrisă care presupune cunoaşterea legislaţiei care guvernează activitatea clubului.

Clubul sportiv are un buget de aproximativ 20 de milioane de lei, aflându-se în subordinea autorităţilor locale, iar de-a lungul timpului s-a aflat în centrul mai multor scandaluri legate de cheltuirea banilor şi folosirea bazelor sportive. 

Noua directoare Mihaela Tudorie este cunoscută ca activistă şi unul dintre liderii REPER Prahova, partid pe listele căruia, unii dintre membrii formaţiunii „Mişcarea Noi, ploieştenii”, care l-a susţinut pe Mihai Poliţeanu să devină primar, candidează la alegerile parlamentare din 1 decembrie. 

Edilul Mihai Poliţeanu nu a putut fi contactat pentru a da detalii despre motivele care l-au determinat să numească în funcţie o persoană care nu a reuşit să obţină nota minimă la concursul organizat de primărie.

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Curățenia digitală: cum îți pui ordine în conturi, parole, abonamente și copii de siguranță

Începe cu un inventar: câte conturi online ai, de fapt Majoritatea oamenilor subestimează masiv numărul de conturi pe care le-au creat de-a lungul anilor. O...

Bugetul de energie: cum îți echilibrezi săptămâna fără să renunți la ce contează

Energia, nu ceasul, este resursa care se termină prima Majoritatea oamenilor care se plâng de dezechilibru nu au, de fapt, o problemă de calendar. Au...

Google Business Profile pentru afaceri din Oradea: ghid practic de optimizare

Ghid practic pentru afaceri mici din Oradea: cum optimizezi categoria, pozele, programul de funcționare și recenziile din Google Business Profile, pas cu pas.

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE