Washingtonul justifică trimiterea de mine antipersonal în Ucraina pentru a stopa înaintarea Rusiei

DISTRIBUIE

Administraţia Biden a încercat miercuri să îşi justifice decizia de a trimite mine antipersonal în Ucraina, pentru a încetini înaintarea trupelor ruse în estul ţării.

„Forţele mecanizate nu mai sunt în frunte. Ele înaintează pe jos, astfel încât să se poată apropia şi să facă lucruri care să elibereze calea pentru forţele mecanizate”, a declarat secretarul Apărării Lloyd Austin în Laos, referindu-se la o schimbare de tactică a ruşilor pe câmpul de luptă, transmite AFP. 

Ucrainenii „au nevoie de lucruri care pot ajuta la încetinirea acestui efort din partea ruşilor”, a adăugat el, în timp ce avansul trupelor ruse se accelerează în estul Ucrainei.

Livrarea de mine antipersonal face parte din noul ajutor militar american pentru Ucraina, anunţat miercuri, în valoare de aproximativ 275 de milioane de dolari, care mai include muniţie pentru sisteme de artilerie şi alte echipamente.

Revenirea SUA asupra minelor antipersonal vine la doar câteva zile după ce Washingtonul a dat undă verde Ucrainei să lovească teritoriul rus cu rachete cu rază lungă de acţiune fabricate în SUA, care au fost ulterior folosite de Kiev – o linie roşie pentru Moscova.

Campania internaţională pentru interzicerea minelor antipersonal (ICBL) a denunţat imediat decizia de miercuri ca fiind „dezastruoasă”. Grupul, care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1997, a declarat că va „depune eforturi pentru a determina Statele Unite să revină asupra deciziei sale”.

Preşedintele american Joe Biden a declarat în 2022 că va interzice utilizarea acestora cu excepţia peninsulei coreene, comparând-o cu tacticile ruseşti din Ucraina.

Cu toate acestea, Statele Unite nu sunt semnatare ale Tratatului ONU de interzicere a minelor.

Răsturnarea de situaţie din partea lui Biden vine pe fondul îngrijorărilor cu privire la continuarea sprijinului SUA pentru Ucraina după ce preşedintele ales Donald Trump va prelua funcţia în ianuarie.

Trump a declarat că poate pune capăt războiului provocat de invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022 în „24 de ore”.

Minele antipersonal sunt dispozitive explozive care continuă să ucidă şi să mutileze oameni mult timp după încheierea conflictelor.

Dar, potrivit secretarului american al Apărării Lloyd Austin, minele furnizate de Statele Unite sunt „nepersistente”, adică echipate cu un dispozitiv de autodistrugere sau de autodezactivare, ceea ce ar limita teoretic riscurile pentru civili.

Acestea se pot autodistruge sau deveni inactive după ce îşi pierd încărcătura bateriei.

În defensivă, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a explicat că minele sunt „foarte diferite” de cele desfăşurate de Rusia.

„Minele de teren pe care ruşii le-au desfăşurat în Ucraina, dintre care există aproape două milioane, vor rămâne o ameninţare pentru următoarele decenii”.

Administraţia Biden a fost deja criticată anul trecut pentru furnizarea de muniţii cu dispersie către Ucraina.

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Curățenia digitală: cum îți pui ordine în conturi, parole, abonamente și copii de siguranță

Începe cu un inventar: câte conturi online ai, de fapt Majoritatea oamenilor subestimează masiv numărul de conturi pe care le-au creat de-a lungul anilor. O...

Bugetul de energie: cum îți echilibrezi săptămâna fără să renunți la ce contează

Energia, nu ceasul, este resursa care se termină prima Majoritatea oamenilor care se plâng de dezechilibru nu au, de fapt, o problemă de calendar. Au...

Google Business Profile pentru afaceri din Oradea: ghid practic de optimizare

Ghid practic pentru afaceri mici din Oradea: cum optimizezi categoria, pozele, programul de funcționare și recenziile din Google Business Profile, pas cu pas.

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE