Lupta dintre Mike Tyson şi Jake Paul este aranjată, afirmă fostul campion mondial la box Carl Froch

DISTRIBUIE

Lupta mult aşteptată dintre fostul superstar al boxului Mike Tyson şi youtuberul Jake Paul este aranjată, potrivit fostului campion mondial la categoria supermijlocie Carl Froch.

Pentru Carl Froch, fost campion mondial la categoria supermijlocie, confruntarea va fi într-adevăr o „demonstraţie”. De fapt, el crede că aceasta a fost deja aranjată.

„Se tot vorbeşte despre faptul că va fi catalogat ca un meci de box profesionist, dar nu este box profesionist”, a declarat britanicul într-un interviu acordat Metro.

Evenimente

14 noiembrie – Maratonul Agriculturii
20 noiembrie – Eveniment News.ro – Orașul meu – Acasă și la birou

„În primul rând, Tyson nu are licenţă, iar în al doilea rând, sunt opt runde de două minute. Este o luptă demonstrativă. Nu cred că ar trebui să aibă loc pentru că Tyson este prea bătrân. Nu cred că se dovedeşte nimic dacă Jake Paul îl învinge. Am auzit şi cred că există ceva în contract care înseamnă că Tyson nu poate nici măcar să încerce să-l rănească”, a afirmat Froch.

„Tyson poate probabil să iasă în primele 30 de secunde ale luptei şi să se răzbune pe Jake Paul, dar până la urmă este un bătrân împotriva unui tânăr, nu este corect”, a continuat fostul deţinător al centurilor WBC, IBF şi WBA. „Se întâmplă pentru că el este o maşină de bani şi, din acest punct de vedere, îl admir. Jake Paul este, de asemenea, o maşină de bani. El are publicul său, publicul adolescenţilor”.

Potrivit lui Froch, Tyson are încă puterea de a-l învinge pe Jake Paul, chiar dacă el nu crede că se va întâmpla din cauza unui aranjament între cele două clanuri. „Tyson are cu siguranţă o mică şansă, deoarece, ca fost luptător profesionist de elită, el încă mai poate da un pumn. El va avea întotdeauna o parte din acea putere de lovire. Sunt sigur că, dacă Tyson ar reuşi să arunce o lovitură puternică de stânga sau de dreapta în bărbia lui Jake Paul, l-ar putea lăsa inconştient. Asta e singura şansă pe care ar avea-o, dacă ar reuşi să-i dea un pumn puternic în bărbie. Totuşi, nu prea văd cum s-ar putea întâmpla asta. După părerea mea, totul este aranjat dinainte pentru Paul, iar Tyson nu va avea ocazia să o facă”.

Meciul dintre Mike Tyson (58 de ani) şi Jake Paul (27 de ani) are loc, vineri, la Las Vegas.

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Bugetul de energie: cum îți echilibrezi săptămâna fără să renunți la ce contează

Energia, nu ceasul, este resursa care se termină prima Majoritatea oamenilor care se plâng de dezechilibru nu au, de fapt, o problemă de calendar. Au...

Google Business Profile pentru afaceri din Oradea: ghid practic de optimizare

Ghid practic pentru afaceri mici din Oradea: cum optimizezi categoria, pozele, programul de funcționare și recenziile din Google Business Profile, pas cu pas.

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE