Un avion de linie american care se îndrepta spre Port-au-Prince a fost atins de tiruri. Un însoţitor de bord a fost rănit – VIDEO, FOTO

DISTRIBUIE

O aeronavă a companiei americane low-cost Spirit Airlines cu destinaţia Port-au-Prince a fost atinsă de focuri de armă trase de la sol în momentul în care se pregătea să aterizeze şi a trebuit să fie deviată spre Republica Dominicană, iar un însoţitor de bord a fost rănit uşor în urma acestui incident, a anunţat luni compania, potrivit Miami Herald.

Însoţitorul de bord a fost „zgâriat” de glonţ. O înregistrare video care circulă pe reţelele sociale şi care pare să fi fost făcută de un angajat al Spirit arată locul în care un alt glonţ a trecut pe lângă uşa de ieşire din spate şi apoi a lovit compartimentul de bagaje de partea cealaltă a culoarului.

Avionul, care decolase de la Fort Lauderdale, Florida, a fost redirecţionat către Santiago, unde o inspecţie „a scos la iveală dovezi de deteriorare a aeronavei care corespund unor focuri de armă”, a declarat transportatorul american low-cost, care deserveşte ruta spre Haiti, o ţară extrem de săracă din Caraibe devastată de violenţa bandelor.

Evenimente

14 noiembrie – Maratonul Agriculturii
20 noiembrie – Eveniment News.ro – Orașul meu – Acasă și la birou

În ultimele săptămâni, bandele înarmate din capitala haitiană au deschis focul asupra aeronavelor, pe măsură ce situaţia securităţii se deteriorează. Luna trecută, un elicopter al ONU a fost lovit de focuri de armă deasupra Port-au-Prince.

Conform Miami Herald, toate zborurile care intră şi ies de pe aeroportul internaţional Toussaint Louverture din Port-au-Prince au fost oprite.

Pasagerii zborului de luni vor fi transportaţi cu un alt avion înapoi la Fort Lauderdale, de unde a plecat zborul, a declarat compania aeriană.

Alte două companii aeriene, American Airlines şi JetBlue, şi-au suspendat imediat zborurile către Haiti până joi, în urma acestui anunţ.

Incidentul de luni a avut loc cu doar câteva ore înainte ca un consiliu prezidenţial, aflat la putere în Haiti, să asiste la depunerea jurământului de către un nou prim-ministru, omul de afaceri Alix Didier Fils-Aime. Fostul prim-ministru Garry Conille a fost înlăturat printr-un ordin executiv care a fost divulgat duminică şi publicat pe contul X al Consiliului luni dimineaţa devreme.

 

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Bugetul de energie: cum îți echilibrezi săptămâna fără să renunți la ce contează

Energia, nu ceasul, este resursa care se termină prima Majoritatea oamenilor care se plâng de dezechilibru nu au, de fapt, o problemă de calendar. Au...

Google Business Profile pentru afaceri din Oradea: ghid practic de optimizare

Ghid practic pentru afaceri mici din Oradea: cum optimizezi categoria, pozele, programul de funcționare și recenziile din Google Business Profile, pas cu pas.

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE