Meciul Dinamo – FCSB: Jandarmeria Capitalei anunţă că s-au aplicat sancţini contravenţionale în valoare totală de aproape 125.000 de lei. Au primit sancţiuni şi organizatorul partidei şi firma de pază

DISTRIBUIE

Jandarmeria Bucureşti anunţă că a aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 124.365 de lei, cu ocazia meciului Dinamo – FCSB, disputat miercuri seară în Cupa României.

Dintre sancţiunile contravenţionale, patru, în valoare totală de 100.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 21.000 de lei, au fost aplicate societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.

De asemenea, au fost aplicate şapte sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an.

În plus, au fost întocmite 14 acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare.

Se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare, a precizat Jandarmeria Capitalei.

Echipa FCSB a învins miercuri seara, în deplasare, scor 4-0, formaţia Dinamo, într-un meci din grupa B a Cupei României.

 

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Asociația Succes în Educație și Sport — Formare Medicală și Prim Ajutor în București

Asociația Succes în Educație și Sport (asociatiasucces.ro) este o organizație non-profit din București activă din 2015, specializată în educație medicală practică și formare în...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE