Ministerul Energiei a lansat în consultare Proiectul de OUG pentru reglementarea capacităţilor de stocare a energiei şi declararea proiectelor de importanţă naţională. Burduja: România face un nou pas decisiv spre un viitor energetic durabil şi sigur

DISTRIBUIE

Ministerul Energiei anunţă lansarea în consultare publică a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea cadrului legislativ existent, vizând atât Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cât şi Legea nr. 220/2008 privind promovarea producerii de energie din surse regenerabile.

Potrivit ministerului, acest proiect  de ordonanţă de urgenţă urmăreşte crearea unui cadru solid şi sustenabil pentru dezvoltarea capacităţilor de stocare de energie, stabilirea regimului de interes public naţional pentru proiectele de producere a energiei electrice strategice şi implementarea măsurilor de auditare cibernetică pentru siguranţa infrastructurilor fotovoltaice.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă prevede reglementarea tehnologiilor de stocare CHEAP, introducând clarificări legislative esenţiale privind funcţionarea centralelor hidroelectrice cu acumulare prin pompaj (CHEAP). Stocarea pe termen scurt şi sezonier, inclusiv prin baterii, este vitală pentru stabilitatea sistemului naţional, asigurând o flexibilitate sporită şi prevenind dezechilibrele dintre cererea şi oferta de energie, care pot afecta siguranţa aprovizionării şi stabilitatea preţurilor, arată ministerul. 

”Proiectul reglementează declararea proiectelor energetice de producere a energiei electrice ca lucrări de interes public naţional.  Această calitate permite clasificarea unor lucrări de infrastructură energetică ca având importanţă naţională,  acordându-se anumite facilităţi fiscale, inclusiv scoaterea acestora din circuitul agricol, în condiţiile legii. Obiectivul este accelerarea implementării proiectelor critice pentru securitatea energetică a României, cu un impact pozitiv asupra stabilităţii pieţei energetice şi asigurării resurselor necesare tranziţiei energetice​”, se precizează în comunicat. 

Ministerul mai arată că proiectul instituie obligativitatea auditului cibernetic pentru operatorii de reţea ai parcurilor fotovoltaice nou construite. Proiectul propune auditarea cibernetică periodică a invertoarelor şi a tuturor componentelor informatice asociate parcurilor fotovoltaice. Aceasta este o măsură menită să protejeze infrastructura naţională împotriva vulnerabilităţilor digitale, având în vedere riscurile legate de echipamentele importate şi potenţialul lor de transmitere a datelor  către actori statali şi non-statali ostili României fără consimţământul operatorilor​.

În plus, proiectul propune dezvoltarea unui cadru legal pentru iniţiativele publice şi private de construire de capacităţi de stocare a energiei. Proiectul de ordonanţă de urgenţă susţine investiţiile în noi capacităţi de stocare prin stabilirea unor norme care facilitează dezvoltarea infrastructurii de stocare şi adaptarea acesteia la nevoile Sistemului Energetic Naţional, inclusiv prin eliminarea dublării taxelor aplicate energiei stocate.

În contextul actual de creştere a capacităţilor de energie regenerabilă, aceste modificări legislative sunt esenţiale pentru a asigura stabilitatea şi securitatea Sistemului Energetic Naţional şi pentru a menţine preţuri competitive pe piaţa de energie.

”România face un nou pas decisiv spre un viitor energetic durabil şi sigur. Acest proiect de ordonanţă oferă cadrul de care avem nevoie pentru a transforma ambiţiile noastre de tranziţie verde în realitate, iar securitatea energetică a României va fi consolidată prin inovare şi prin reglementări adaptate cerinţelor actuale. Tranziţia energetică nu mai este un obiectiv pe termen lung, ci o urgenţă naţională. Deschidem larg porţile pentru investiţiile în  hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, precum şi pentru orice proiect de stocare a energiei electrice. Stocarea este prioritatea zero a sistemului energetic naţional,” a declarat Sebastian Burduja, ministrul energiei.

 

 

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Bugetul de energie: cum îți echilibrezi săptămâna fără să renunți la ce contează

Energia, nu ceasul, este resursa care se termină prima Majoritatea oamenilor care se plâng de dezechilibru nu au, de fapt, o problemă de calendar. Au...

Google Business Profile pentru afaceri din Oradea: ghid practic de optimizare

Ghid practic pentru afaceri mici din Oradea: cum optimizezi categoria, pozele, programul de funcționare și recenziile din Google Business Profile, pas cu pas.

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE