MedLife achiziţionează pachetul majoritar de 60% al grupului Routine Med din Tulcea

DISTRIBUIE

MedLife anunţă achiziţia pachetului majoritar de 60% al grupului Routine Med din Tulcea.

”MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private, anunţă achiziţia pachetului majoritar de 60% al grupului Routine Med din Tulcea. Astfel, MedLife îşi extinde amprenta naţională în sud-est, unde este deja prezent cu puncte de recoltare, un laborator în Constanţa, precum şi cu trei hyperclinici în Constanţa, Galaţi şi în Brăila, fiind operatorul cu cel mai amplu ecosistem de servicii integrate de diagnostic şi tratament din România”, anunţă MedLife.

Fondat în 2010, Grupul Routine Med deţine o unitate spitalicească dotată cu bloc operator, compartiment de spitalizare de zi şi continuă, alături de o zonă generoasă de ambulatoriu. Astfel, pacienţii din Dobrogea vor putea beneficia de peste 20 de specialităţi medicale şi chirurgicale, inclusiv stomatologie şi optică medicală. Serviciile de spital şi de ambulatoriu sunt completate de cele de laborator şi imagistică medicală, având astfel perspectiva unui serviciu integrat de diagnostic şi tratament la nivel regional.

“La ora actuală, suntem singurul operator medical privat prezent cu spitale sau clinici de mari dimensiuni în toate oraşele cu peste 100.000 de locuitori. Însă prioritatea MedLife este asigurarea accesului la servicii medicale de înaltă calitate pentru toate categoriile de pacienţi, indiferent de oraşul în care domiciliază, aşa că dorim să fim prezenţi şi în localităţile cu populaţii mai mici, precum Tulcea. Am reuşit să consolidăm piaţa atât prin proiecte organice, cât şi prin achiziţii, şi am devenit astfel cel mai important achizitor din piaţa de healthcare, depăşind la mare distanţă toate fondurile de private equity. Principiul după care ne ghidăm este acela de a construi parteneriate cu fondatorii businessurilor pe care le achiziţionăm, oferindu-le acestora tot know-how-ul necesar pentru a-şi scala businessurile din poziţia de Managing Partner al entităţilor medicale pe care le-au fondat. Modul în care MedLife dezvoltă parteneriate cu fondatorii instituţiilor medicale reprezintă un diferenţiator cheie în raport cu fondurile de private equity, acest model fiind apreciat şi considerat drept best practice în materie de M&A, consecinţa fiind lipsa de atractivitate a modelului adus în piaţa de healthcare de fondurile de private equity. O abordare relevantă este cea a Consiliului Concurenţei, care a analizat în detaliu tranzacţiile majore din retail şi din sectorul medical privat, ajungând până la nivelul fiecărui judeţ, oraş şi sector de activitate. Acest lucru face ca, în mod natural, barierele de intrare şi consolidare a pieţei pentru noii veniţi în industrie să fie foarte ridicate. În acest context, o companie precum MedLife este puternic avantajată, având capacitatea de a efectua numeroase tranzacţii mici. În ceea ce priveşte viitorul MedLife, vom continua să ne consolidăm prezenţa la nivel naţional si regional în acord cu strategia şi dinamica de business care ne-au consacrat”, a declarat Mihai Marcu, preşedinte şi CEO MedLife Grup.

Potrivit reprezentanţilor companiei, cifra de afaceri a Routine Med de anul trecut a depăşit 15 milioane de lei.

“Suntem mândri că am dus Routine Med de la începuturi modeste – un laborator de analize fondat în Sulina – la un grup medical care depăşeşte o cifră de afaceri de trei milioane de euro şi la o poziţie din care ne putem alătura liderului de piaţă, MedLife. Parteneriatul e unul onorant pentru noi şi avem convingerea că va duce businessul la următorul nivel”, a declarat Mihai Pavel, fondatorul grupului Routine Med din Tulcea.

 

 

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE