infecţii cu bacteria Escherichia coli cauzate de hamburgeri de la McDonald’s se multiplică în SUA. Quarter Pounder, în centrul atenţiei. FDA ”foloseşte toate instrumentele disponibile pentru a confirma dacă ceapa este sursa epidemiei”

DISTRIBUIE

Numărul persoanelor infectate cu bacteria Escherichia coli după ce au mâncat la McDonald’s continuă să crească în Statele Unite şi a ajuns la 75 de bolnavi, anunţă autorităţile sanitare americane vineri, relatează AFP.

Cel puţin 22 persoane au fost spitalizate, iar 13 state sunt afectate în prezent, anunţă Agenţia americană a medicamentelor (FDA). Două persoane au dezvoltat un sindrom hemolitic şi uremic, care poate conduce la o gravă insuficnţă renală.

Numărul morţilor a rămas la una.

Dintre persoanele bolnave, 42 de persoane bolnave care au fost intervievate au declarat că au mâncat la McDonald’s, iar 39 au declarat că au mâncat un hamburger.

FDA ”foloseşte toate instrumentele disponibile pentru a confirma dacă ceapa este sursa epidemiei”, anunţă agenţia într=un comunicat.

Ancheta continuă, însă „Taylor Farms, furnizorul cepii tăriate a restaurantelor McDonald’s respective a lansat o rechemare voluntară”, precizează agenţia.

Acest furnizor are şi alţi clienţi, care au fost notificaţi, precizează ea.

Niciun caz nu a fost semnalat FDA în afara Statelor Unite.

Săptămâna aceasta, autorităţile au anunţat mai întâi 49 de bolnavi.

Un hamburger specific – denumit „Quarter Pounder” în Statele Unite – se află în centrul atenţiei.

McDonald’s a anunţat marţi că retrage ceapa tăiată din restaurantele din zonele respective, dar şi hamburgerul Quarter Pounder, ”în mod preventiv”.

Cel puţin două plângeri au fost depuse în numele persoanelor care s-au îmbolnăvit, a declarat AFP avocatul care le apără, Ron Simon. El cere pentru fiecare persoană suma de cel puţin 50.000 de dolari.

Una dintre persoanele infectate, un rezident din Colorado, Eric Stelly, s-a dus la McDonald’s la 4 octombrie şi a început să dezvolte simprome gastro-intestinale două zile mai târziu, se aratp într-un comunicat. El a fost nevoit să se ducă la urgenţe pentru a primi îngrijiri.

”Epidemia de E. coli de la McDonald’s va fi una dintre cele mai imporante epidemii de intoxicaţie alimentară din acest an”, a declarat Ron Simon, care reprezintă în total 25 de persoane.

”Mulţumită acestei acţiuni în justiţie şi a altora, ne vom asigura ca toate victimele să fie deplin indemnizate”, a subliniat el,.

Bacteria E. coli cauzează crampe stomacale, diaree şi vomă, în general timp de trei până la patru zile. majoritatera bolnavilor se vindecă fără tratament, însă unele persoane pot dezvolta complicaţii.

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Asociația Succes în Educație și Sport — Formare Medicală și Prim Ajutor în București

Asociația Succes în Educație și Sport (asociatiasucces.ro) este o organizație non-profit din București activă din 2015, specializată în educație medicală practică și formare în...

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE