Orban îşi transformă omagiul ”eroilor din 1956” într-un atac împotriva UE, pe care o plasează pe acelaşi plan cu stalinismul. ”Profanează moştenirea lui 1956”, îl acuză Peter Magyar

DISTRIBUIE

Premierul ungar Viktor Orban şi-a înăsprit discursul miercuri, la comemorarea insurecţiei antisovietice şi a cerut ”opoziţie faţă de Bruxelles” la fel ca a ”eroilor din 1956”, relatează AFP.

”Trebuie, oare, să cedăm voinţei unei puteri străine, de această dată a Bruxellesului, sau trebuie să ne opunem?”, a întrebat el în faţa a mii de oameni adunaţi într-un parc, la Budapesta.

”Atât de gravă este decizia care aşteaptă acum Ungaria: propun ca răspunsul nostru să fie la fel de clar şi fără echivoc ca în 1956”, a continuat el.

De la revenirea sa la putere în 2010, Viktor Orban şi-a multiplicat încleştările cu Comisia Europeană (CE). Tensiunile au crescut în ultimele luni, după o ”misiune de pace” în Rusia decisă fără consultări, în timp ce Ungaria deţine preşedinţia semestrială a UE.

Potrivit liderului extremei drepte, Bruxellesul vrea să-i transfoeme ţara într-un ”stat marionetă, un vasal”, de la problema migraţiei şi până la problema minorităţilor sexuale.

Dar dacă ”eroii din 1956” nu au reuşit, victime ale unei reprimări în sânge a Uniunii Sovietice, ”noi vom câştiga” azi, a subliniat el.

El a denunţat susţinerea necondiţionată a Ucrainei vecine de către Occident.

”Noi, ungarii, ne vom trezi într-o dimineaţă şi vom vedea soldaţi slavi din est pe pământul nostru”, a tunat Orban, singurul lider din UE care a menţinut legături cu Kremlinul.

”MOŞTERNIRE PROFANATĂ”

În contextul în care sondajele arată o putere fragilizată, premierul ungar trece la atac împotriva rivalului său Peter Magyar, pe care-l prezintă drept ”o marionetîă a Bruxellesului”, ”un yesman”.

Peter Magyar a ocupat terenul miercuri seara, adunând o mulţime compactă de susţinători pe străzile Budapestei.

Opozantul consideră că Viktor Orban ”profanează moştenirea lui 1956, cimentul identităţii ungare” prin luarea ca ţintă a UE şi ”servirea intereselor ruse”.

Acest subiect ”scoate la lumină contradicţiile” şefului Guvernului, comentează la AFP Zoltan Ranschburg de la grupul de reflecţie Republikon.

Pe de o parte, el ”laudă patriotismul şi suveranitatea naţională, iar pe de alta îl condamnă pe preşedintele ucrainean pentru că-şi apăra propria ţară”, cultivându-şi în acelaşi timp proximitatea cu fostul inamic rus, comentează analistul.

CRIZĂ FĂRĂ PRECEDENT

Aflat sub presiune, Orban a făcut ”un nou pas” în atacul său împotriva UE, ”pe care o plasează pe exact aceaşi plan cu stalinismul”, analizează comentatorul conservator Valasz Online.

”Dacă ar vrea, ar putea să părăsească UE (…) şi niciun tanc” nu va invada Ungaria, îl ironizează el.

Însă, conţtient de beneficiile pieţei comune şi subvenţiilor europene, ”el nu vrea” un Huxit şi ţine acest discurs numai ”pentru interese politice interne”.

Viktor Orban, zguduit de o serie de scandaluri şi controverse, traversează o criză fără precedent în cei 14 ani de putere.

Pentru prima oară, Partidul său Fidesz a fost detronat în anchete de opinie de către formaţiunea lui Peter Magyar.

Acest lucru îi dă aripi acestui disident, care a apărut pe scena publică în urmă cu doar câteva luni, atacând corupţia care, în opinia sa, ruinează această ţară din Europa Centrală.

”Datorăm memoriei combatanţilor şi viitorului copiilor şi nepoţilor noştri să schimbăm destinul ţării noastre până la marcarea a 70 de ani de la revoluţie, în 2026”, când sunt prevăzute viitoarele alegeri legislative, a tunat el de la tribună.

Insurecţia s-a soldat cu aproximativ 3.000 de morţi şi 20.000 de răniţi de la 20 octombrie la 4 noiembrie.

Această luptă pentru libertate a fost înăbuşită pentru o vreme prin represalii brutale, care s-au soldat cu încarcerarea a 20.000 de oameni.

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE