China desfăşoară exerciţii militare cu muniţie reală în apropiere de Taiwan după ce Xi cere armatei să se pregătească de război

DISTRIBUIE

Armata chineză a început marţi exerciţii militare de tir cu muniţie reală în apropierea Taiwanului, menţinând presiuni asupra insulei după ce preşedintele chinez Xi Jinping le-a cerut trupelor să se pregătească de război, iar autorităţile taiwaneze anunţă că supraveghează îndeaproape aceste manevre pe care le cataloghează drept o ”ameninţare” la adresa stabilităţii regionale, relatează AFP.

Beijingul a organizat manevre la scară mare la jumătatea lui octombrie la care au luat parte un număr-record de avioane şi nave militare în jurul Taiwanului.

Preşedintelec chinez Xi Jinping a lansat un apel adresat trupelor de a se pregăti de război.

Luni, Administraţia chineză a Securităţii Maritime din Pingtan, o localitate situată în provincia chineză Fujian (est), a anunţat tiruri cu muniţie reală timp de patru ore, începând de la ora locală 9.00 (4.00, ora României), într-o zonă de aproximativ 150 de kilometri pătraţi.

Pingtan este cel mai apropiat loc din China continentală de Taiwan. Zona în care au loc tirurile se situează la aproximativ 100 de kilometri de insulă.

Administraţia chineză a Securităţii Maritime din Pingtan nu a precizat cine trage şi ni care-i sunt obiectivele.

”TACTICI DE INTIMIDARE”

Ca răspuns la aceste exerciţii, Ministerul taiwanez al Apărării a anunţat marţi că supraveghează îndeaproape ”activităţile şi intenţiile militare” ale Chinei.

Taipeiul consideră că aceste exerciţii pot face parte din ”tacticile Beijingului de a-şi consolida intimidarea” în Strâmtoarea Taiwan.

Premierul taiwanez Cho Jung-tai le-a catalogat drept o ”ameninţare care subminează pacea şi stabilitatea regionale”.

În weekend, o navă de război americană şi o navă canadiană au traversat Strâmtoarea taiwan, cu o lărgime de 180 de kilometri, în cadrul unor traversări regulate ale Washingtonului şi aliaţilor acestuia în vederea consolidării statutului de cale navigabilă internaţională al strâmtorii.

Beijingul a condamnat această traversare, apreciind că perturbă ”pacea şi stabilitatea ân Strâmtoarea Taiwan”.

Exerciţiile militare de la mijlocul lui octombrie – Joint Sword-2024B – cu avioane de vânătoare, drone, nave de război şi ale Pazei de Coastă s-au desfăşurat în zone situate la nordul, sudul şi estul Taiwanului.

Xi Jinping a cerut săptămâna trupelor să-şi consolideze pregătirea de război, în cursul unei vizite la Forţa Rachetelor a armatei, anunţa sâmbătă presa de stat.

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE