Doi migranţi morţi şi alţi 22 salvaţi în urma unui naufragiu la Marea Egee, în largul Insulei greceşti Samos

DISTRIBUIE

Două persoane au murit, iar alte 22 au fost salvate de poliţia portuară greacă în urma unui naufragiu al unei ambarcaţiuni cu migranţi la bord în largul Insulei greceşti Samos, la Marea Egee, în noaptea de duminică spre luni, anunţă Paza de Coastă greacă, relatează AFP.

”Corpurile unui bărbat şi unei femei au fost recuperate din mare, iar alte 22 de persoane, 20 de bărbaţi şi două femei, au fost trabsferate tefere Poliţiei din Samos”, a declarat AFP o reprezentantă a biroului de presă al Pazei de Coastă.

Rafale puternice de vânt, (de (nivelul) şase pe (scara) Beaufort suflau în această regiune a Mării Egee de est, a precizat ea.

Samos, la fel ca alte insule greceşti situate în apropierea coastelor turceşti de vest, este un punct de trecre obişnuit al persoanelor care fug de război bşi sărăcie şi încearcă să intre în Uniunea Europeană (UE).

Accidentele implicând ambarcaţiuni cu migranţi la bord sunt frecvente în această traversare periculoasă între coastele celor două ţări.

Miercuri, doi bebeluşi şi două femei au murit în naufragiul ambarcaţiunii la bordul căreia se aflau, în largul Insulei Kos. Alte 27 de persoane au fost salvate, inclusiv presupusul trecător, care a fost arestat.

În septembrie, tre persoane au murit în largul Samos.

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE