Superliga: Gloria Buzău – FC Hermannstadt 3-0; Budescu a reuşit o dublă, oaspeţii au avut doi eliminaţi

DISTRIBUIE

Echipa Gloria Buzău a dispus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, de gruparea sibiană FC Hermannstadt, în primul meci al etapei a 13-a din Superligă. Oaspeţii au avut doi jucători eliminaţi

Buzoienii au controlat prima repriză a partidei cu FC Hermannstadt, dar au reuşit să spargă gheaţa şi să înscrie abia în minutul 45, dintr-un penalti neacordat iniţial de arbitrul Vlad Baban, pentru un fault al luiu Murgia la Işfan, dar dictat după consultarea VAR. A transformat cu siguranţă Budescu şi Gloria a intrat în avantaj la pauză. Din minutul 54 sibienii au rămas în zece, după eliminarea lui Antoni Ivanov, iar în minutul 65 arbitrul a dictat penalti, pentru un fault al lui Selimovic la Işfan. După consultarea VAR, penalti-ul a fost anulat, pentru că infracţiunea s-a petrecut în afara careului oaspeţilor. Gloria s-a impus însă cu 2-0, după ce Budescu a majorat avantajul gazdelor, în minutul 71, în urma unei faze superbe purtate de buzoieni, pasa decisivă aparţinându-i lui Işfan. Până la final oaspeţii au mai avut un jucător eliminat, pe Silviu Balaure, în minutul 79, iar gazdele au stabilit scorul final în minutul 90+5, prin Ricardo Matos.  Meciul s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 3-0. Gloria a făcut 13 puncte, tot atâtea câte au Farul, Rapid şi Hermannstadt. În clasament sibienii sunt pe 13, iar buzoienii pe 14.

GLORIA BUZĂU: Lazar – Ciranni, Lovric, Cestor (G. Turda 53), Ferraresso – T. Călin (Canadjija 46), Dr. Albu – Işfan, Budescu (Ricardo Matos 82), I. Gheorghe (David Tavares 67) – Al. Stan (S. Pîrvulescu 46). ANTRENOR: Eugen Neagoe

FC HERMANNSTADT: Căbuz – Oroian (V. Găman 73), Ionuţ Stoica, Selimovic, Tiago Goncalves – Biceanu (D. Iancu 73), A. Ivanov, Murgia – R. Popescu (Ianis Stoica 61), Sg. Buş (A. Chiţu 61), S. Balaure (Antwi 78). Antrenor: Marius Măldărăşanu

Cartonaşe galbene: Ciranni 69, D. Lazar 89, David Tavares 90+4 / A. Ivanov 48, Selimovic 65, Murgia 90+1

Cartonaşe roşii: Antoni Ivanov (FC Hermannstadt) min. 65, Silviu Balaure (FC Hermannstadt) min. 79

Arbitri: Vlad Baban – Mihai Marius Marica, Adrian Vornicu

Arbitri VAR: Szabolcs Kovacs – Alexandru Filip

 

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE