Elena Lasconi, despre prezenţa pe lista USR a unor candidaţi cu probleme în justiţie: Pentru că oamenii aceştia sunt nevinovaţi, deocamdată şi aşa cum spune legea, până când nu există o sentinţă, pornim de la premisa că persoana este nevinovată

DISTRIBUIE

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat marţi, despre prezenţa pe lista USR a unor candidaţi cu probleme în justiţie, precum fostul primar de la Sectorul 1, Clotilde Armand, că oamenii aceştia sunt nevinovaţi, deocamdată şi aşa cum spune legea, până când nu există o sentinţă, pornesc de la premisa că persoana este nevinovată. Ea a precizat că USR a decis deja că orice persoană are o sentinţă în primă instanţă trebuie să-şi dea demisia din toate funcţiile publice şi va fi exclus.

”Eu cred că într-o Românie normală, atunci când este începută urmarea penală de un procuror, am avea nevoie şi de părerea unui judecător, iar decizia BN-ului, care a fost dată în unanimitate, a fost aceasta, că dacă în primă instanţă este găsit vinovat oricine, nu doar Clotilde Armand, orice membru al USR, trebuie să-şi dea demisia din toate funcţiile publice şi va fi exclus, în primă instanţă. Nu cred că trebuie lăsate toate la mâna procurorului, până când nu se ajunge în instanţă, unde vrem să auzim şi părerea unui judecător”, a spus Lasconi.

Preşedinta USR a precizat că ”tot ce se întâmplă acum nu arată altceva decât o mare ipocrizie, pentru că ştim cu câţi penalii au defilat şi PSD şi PNL”. ”Ok, îi scoate de pe listele de la Camera Deputaţilor şi de la Senat şi după aceea îi pune bine mersi prin diferite agenţii, prin diferite consilii de administraţie, pe bani mai buni. Nu se va întâmpla absolut nimic. Ei nu schimbă. Ştiţi cum e, lupul schimbă părul, dar năravul ba.

”Noi am decis că asta trebuia să trasăm o linie roşie, să vedem exact unde ne situăm şi să ştiţi că astăzi avem şi comitet politic şi de asemenea voi introduce şi în comitetul politic acest punct, pentru a fi foarte clare lucrurile”, a completat Lasconi.

Întrebată cum vede decizia PSD de astăzi privind scoaterea penalilor de pe liste, Elena Lasconi a spus că ”este o minciună, aşa cum suntem spectatori în perioada asta, pentru că este încă precampanie şi urmează o campanie electorală, una murdară, una în care vom auzi tot felul de minciuni, tot felul de ipocrizii din partea lor”.

”Ei chiar dacă pozează că acum o să scoată de pe listă penalii cei asupra cărora s-a început cercetarea penală, o să le găsească un loc călduţ prin diferite consilii de administraţii sau prin agenţii. O să le găsească un loc care să fie chiar mai bine plătit”, a arătat Lasconi.

Întrebată de ce USR nu a făcut acest demers de a îndepărta de pe liste toţi oamenii asupra cărora planează aceste suspiciuni penale, Lasconi a spus: ”Pentru că oamenii aceştia sunt nevinovaţi, deocamdată şi aşa cum spune legea, până când nu există o sentinţă – şi noi am făcut mai mult de atâta, am spus că nu aşteptăm o sentinţă definitivă şi revocabilă, ci dorim ca în momentul în care există o sentinţă în primă instanţă, dar trebuie să avem şi părerea unui judecător, atunci vom face lucrul acesta. Până atunci, pornim de la premisa că persoana este nevinovată”. 

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE