Uraganele Milton şi Helene provoacă o tornadă de dezinformare în SUA

DISTRIBUIE

Uraganele care au lovit sud-estul Statelor unite în ultimele săptămâni au generat un val de dezinformări politice, iar navigatori pe Internet reînvie teorii ale conspiraţiei cu privire la manipularea climei, cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale de la 5 noiembrie, relatează AFP.

 

Pe Internet, în ultimele săptămâni s-au multiplicat afirmaţii false prin care Guvernul american este acuzat de faptul că poartă ”un război meteorologic”.

Unele postări merg până la a spune că aceste evenimente ”au fost desfăşurate în mod deliberat” în statele care înclină către Partidul Republican în alegeri.

”Ne aflăm într-un «colaps» al geoingineriei din partea globaliştilor care vor «să controleze» omenirea”, se poate citi pe X.

Potrivit unora, aceste catastrofe au totodată legături cu un program american de cercetare dedicat studierii stratului superior al atmosferei – denumit HAARP – care foloseşte antene instalate în Alaska, în Statele Unite.

Acest val de afirmaţii false a apărut după trecerea uraganelor Helene – al doilea cel mai sângeros uragan din Statele Unite continentale de peste o jumătate de secol – care s-a soldat cu 237 de morţi şi Milton, două săptămâni mai târziu – soldat cu 16 morţi.

Un profesor şi cercetător la Universitatea George Washington, Ethan Porter, consideră că unii folosesc dezinformarea ”ca mijloc comod de a-şi exprima opiniile politice”.

Mesajul subiacent este ”nici ştiinţa şi nici Guvernul nu sunt demne de încredere, că modificările climatice nu sunt reale şi că într-un fel democraţii sunt vinovaţi de catastrofele în cues”.

”O LUME ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE”

Aleasa republicană şi suţinătoarea lui Donald Trump Marjorie Taylor Greene le-a spus în mai multe rândiuri abonaţilor săi că Observatorul Meteorologic American (NOAA) autorizează programe care ”controlează vremea”.

Metode ca însămânţarea norilor pot creşte ploaia sau ninsoarea în zone delimitate, dar nu pot crea uragane ca Helene.

Este vorba despre declaraţii îngrijorătoare în opinia unor cercetători precum Callum Hood de la Organizaţia americană de luptă împotriva dezinformării online CCDH.

”Asta intervine într-un moment de reală tensiune politică”, declară el AFP, adăugând că ”universul reţelelor de socializare este mai propice urii şi dezinformării azi decât era înainte. Mai ales pe X”, constată el.

De aceeaşi părere este Joseph Uscinski, de la Universitatea din Miami, care arată că ”aleşi din Congres” prezintă idei false drept o realitate.

Modificările climatice – care încălzesc mările – fac mai probabilă intensificarea rapidă şi cresc riscul unor uragane mai puternice, alertează oamenii de ştiinţă.

Aceste fenomene meteorologie pot de-acum să provoace pagube pe coastă, dar şi pe uscat, declară AFP Jayantha Obeysekera de la Universitatea Internaţională din Florida.

”Un uagan care trece peste zone muntoase cu multă umiditate (…) este o combinaţie rea”, declară el, citând exemplul oraşului Asheville, în North Carolina – cel mai afectat stat de urganul Helene, cu peste 100 de morţi.

În contextul unor disensiuni puternice pe tema modificărilor cliamtice în Statele Unite, cercetătoarea Katharine Hayhoe subliniază că aceste zvonuri false aduc un fals sentiment de ”siguranţă” şi de ”consolare” unor persoane care încearcă să înţeleagă ”o lume care devine rapid foarte înspăimântătoare”.

Ele pot să întârzie şi mai mult sau chiar să împiedice un plan de acţiune pe teren în lupta împotriva încălzirii globale.

”Asta ne aduce exact în direcţia opusă celei pe care ar trebui să o luăm”, precizează ea.

 

viewscnt

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că ciclismul de anduranță își...

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune...

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE