Cum se obține certificatul privind domiciliul, în Registrul Național de Evidență a Persoanelor  

DISTRIBUIE

A.F. 3 octombrie 2024 | 00:00 233

Cetăţenii români au dreptul de a solicita, în vederea obţinerii unor drepturi sau a apărării intereselor acestora în străinătate, emiterea unui Certificat care să ateste domiciliul înregistrat în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor.

Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Constanța eliberează la cererea titularului, Certificat privind domiciliul înregistrat în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor şi Formular standard multilingv, care însoţeşte certificatul, pentru cetățenii români care au domiciliul pe raza județului Constanța.

Cererile de solicitare a certificatului şi a formularului standard multilingv se depun la Serviciile Publice Comunitare Locale de la locul de domiciliu sau direct la sediul D.G.E.P Constanța (mun. Constanța, str. Ștefan cel Mare, nr.44, bl.M16), însoţite de următoarele documente:

• Cerere tip;

• Actul de identitate, în original;

• Procura specială în original şi, după caz, traducerea acesteia în limba română, legalizată, de asemenea în original, în situaţia în care documentul este autentificat de către autoritatea străină competentă, dacă se solicită eliberarea certificatului prin împuternicit;

• Împuternicirea avocaţială, dacă se solicită eliberarea certificatului prin avocat, împuternicit de către titular sau de către reprezentantul legal al acestuia;

• Actul de identitate al mandatarului în original, dacă certificatul se solicită prin împuternicit sau avocat.

La solicitare, în certificat se pot menționa și domiciliile anterioare ale titularului, reședințele avute de către acesta, precum și perioada în care au fost active.

În cazul cetățenilor români fără domiciliu în România în certificat se menționează numai acest aspect.

Eliberarea la cerere a formularului standard multilingv – vizează eliberarea unui Certificat care va fi folosit în spațiul U.E.

La eliberarea formularului standard multilingv se vor avea în vedere următoarele:

– Formularul standard multilingv însoțește Certificatul privind domiciliul înregistrat în Registrul Național de Evidență a Persoanelor, având valoare juridică numai împreună cu documentul original pentru care se eliberează.

– Este posibilă eliberarea concomitentă a mai multor formulare standard multilingve pentru un singur Certificat, în funcție de solicitarea persoanei interesate (de exemplu în versiuni lingvistice diferite sau în aceeași versiune lingvistică, în mai multe exemplare).

– În formularul standard multilingv pot fi completate maxim 4 domicilii și 4 reședințe.

În cererea de eliberare a unui formular standard multilingv, solicitantul trebuie să precizeze Statul membru al UE în care va folosi Certificatul și Formularul, precum și formatul bilingv în care acesta va fi eliberat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

DISTRIBUIE

Știri recente

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Matematica din spatele șantierului tău În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu...

De ce sectorul de reciclare recomandă soluțiile Uzinex pentru protejarea marjei de profit

În contextul majorării semnificative a tarifelor de gestionare a deșeurilor intrate în vigoare în 2026, sectorul industrial și operatorii de salubritate...

De ce recomandă companiile Uzinex.ro: service care ține producția în mișcare

În investițiile industriale, diferența dintre o achiziție reușită și un cost ascuns nu este prețul utilajului, ci service-ul. Când apare o oprire,...

Managerii de producție recomandă Uzinex.ro pentru achiziții rapide și conforme de utilaje industriale

Tot mai multe firme din România aleg Uzinex.ro când au nevoie de utilaje. Aleg platforma pentru selecție clară, ofertare rapidă și suport...

Cand miscarea simpla incepe sa te coste

Sunt zile in care nu faci nimic iesit din comun, dar corpul reactioneaza ca si cum ai fi tras tare. Te ridici din scaun...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE