Primarul Constanței, Vergil Chițac, implicat într-un accident rutier, pe Autostrada A2 . Video

DISTRIBUIE

A.F. 30 septembrie 2024 | 17:32 2227

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier, pe autostrada A2, sensul de mers spre Constanța, aproape de Cernavodă. Din fericire, edilul nu a fost rănit grav, suferind o contuzie la picior. Precizăm că nu Chițac se afla la volan, ci șoferul acestuia.

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 30 septembrie a.c., pe autostrada A2, la km 167, pe sensul de mers spre Constanța, acolo unde a avut loc un accident rutier. Una dintre victime este primarul Constanței, Vergil Chițac. Acesta se întoarce de la București, de la Ministerul Dezvoltării, unde a semnat contractul pentru începerea lucrărilor la stadionul Farul.

Primarul Constantei, Vergil Chitac, implicat intr-un accident rutier, pe Autostrada A2 . Videoimagine de la fața locului

Chițac, internat la spital, are contuzei la picior

Din cauza ploii torențiale, șoferul a pierdut controlul mașinii, producându-se fenomenul de acvaplanare, și a intrat în parapet. Vergil Chițac, primarul Constanței, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Constanța de către echipajul SMURD B.

Potrivit informațiilor noastre, starea primarului este bună, a fost rănit la picior, i se fac investigații. Șoferul a  refuzat transportul cu ambulanța.

Ce spun polițiștii

La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe Autostrada A2 a avut loc un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 53 de ani – (șoferul autoturismului în care se afla primarul Vergil Chițac) ar fi condus un autoturism și, din cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcției, iar vehiculul ar fi lovit glisiera metalică dreaptă. În urma accidentului rutier a fost rănit ușor pasagerul din autoturism, un bărbat de 62 de ani (primarul Vergil Chițac). Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și cu cel din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

Video:

Primarul Vergil Chițac a făcut toate investigațiile necesare. Nu va fi internat, urmând ca medicii să-l externeze în cursul serii.

Chițac a fost la București, unde a semnat contractul de execuție a lucrărilor de la noul stadion Farul

Așa cum am precizat și mai sus, primarul se întorcea de la București, unde a semnat contractul de execuție a lucrărilor de la noul stadion Farul. Chițac s-a întâlnit la Ministerul Dezvoltării cu Marcel Ciolacu, premierul României, ministrul Adrian Veștea, Gică Popescu, dar și Gheorghe Hagi.

Primarul Constantei, Vergil Chitac, implicat intr-un accident rutier, pe Autostrada A2 . VideoChițac, la Ministerul Dezvoltării, înainte de accidentul de pe A2

În acest context, reamintim că edilul nu a fost prezent la ședința de Consiliul Local, ce a avut loc luni, 30 septembrie, începând cu ora 14.00, în format electronic.

DISTRIBUIE

Știri recente

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Matematica din spatele șantierului tău În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu...

De ce sectorul de reciclare recomandă soluțiile Uzinex pentru protejarea marjei de profit

În contextul majorării semnificative a tarifelor de gestionare a deșeurilor intrate în vigoare în 2026, sectorul industrial și operatorii de salubritate...

De ce recomandă companiile Uzinex.ro: service care ține producția în mișcare

În investițiile industriale, diferența dintre o achiziție reușită și un cost ascuns nu este prețul utilajului, ci service-ul. Când apare o oprire,...

Managerii de producție recomandă Uzinex.ro pentru achiziții rapide și conforme de utilaje industriale

Tot mai multe firme din România aleg Uzinex.ro când au nevoie de utilaje. Aleg platforma pentru selecție clară, ofertare rapidă și suport...

Cand miscarea simpla incepe sa te coste

Sunt zile in care nu faci nimic iesit din comun, dar corpul reactioneaza ca si cum ai fi tras tare. Te ridici din scaun...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE