Partidul Alternativa Dreaptă: Ce putem face în legătură cu situația din Mangalia?

DISTRIBUIE

Noi, Alternativa Dreaptă, am luat decizia de a-l susține pe candidatul Menabit Ozghiun la Primăria Mangalia, cât și la Proiectul Alianței Electorale Locale “Noi Suntem Mangalia”!

În urma analizei, a experiențelor prin care am trecut, a situației care de 12 ani este într-un ciclu repetitiv și a stagnării locale, ne-am hotărât că cel mai înțelept lucru este să îl susținem pe candidatul Menabit Ozghiun la Primăria Mangalia.

Deoarece apreciem foarte mult lupta depusă de-a lungul anilor de către Ozzy, suntem inspirați, optimiști și recunoscători față de eforturile și acțiunile prin care Ozzy a susținut cetățenii Mangaliei pană în prezent.

Ce vrem sa facem mai concret?

Intrăm în Alianța Electorală Locală ”Noi Suntem Mangalia” în care susținem la Primăria Mangaliei pe Menabit Ozghiun, iar la Consiliul Local cu listă comună proiectul ”10 Pentru Mangalia”.

În Alianța Electorală Locală sunt invitate toate partidele, OAMENII și Organizațiile non-profit din orașul Mangalia.

Deblocarea orașului din stagnarea activităților recreaționale și cea economică.

Dezvoltare economică a orașului astfel încât tinerii și familiile să beneficieze de oportunități educaționale și financiare.

Suntem de părere că Oamenii trebuie sa și zâmbească! Avem nevoie de ajutorul TĂU la schimbare, vino în Alianță alături de noi!

Grăbește-te, termenul-limită de înscriere în alianță este Duminică 14 Aprilie!

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE