Alertă în magazinele Penny! Nectarine pline de pesticide, găsite de inspectorii ANPC

DISTRIBUIE

A.F. 28 septembrie 2024 | 00:00 676

Nectarine aduse din Turcia, cu un nivel ridicat de pesticide, au fost găsite de comisarii ANPC în magazine Penny. Rezultatul analizei înregistra o valoare de 0,128 mg/kilograme produs a substanţei Imidacloprid, în contextul în care valoarea maximă admisă este de 0,01 mg/kg produs.

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru protecţia Consumatorilor (ANPC) au anunţat, vineri, că au prelevat probe de fructe şi legume din import, pentru a fi analizat la laborator nivelul de substanţe pe care acestea le pot conţine şi care pot fi dăunătoare consumatorilor.

„Astfel, până în acest moment, Laboratorul ICA a finalizat raportul de încercare nr. 11237701-parţial, pentru produsul denumit ‘nectarine cu pulpă galbenă’, importat din Turcia, prelevat de la operatorul economic SC Rewe Romania SRL, administratorul lanţului de magazine Penny. Drept urmare, în data de 25 septembrie 2024, ora 17.00, a fost emis Formularul de notificare obligatorie privind retragerea/ rechemarea produselor alimentare de origine nonanimală cu privire la produsul testat – ‘nectarine cu pulpă galbenă’ -, motivul descris fiind ‘depăşirea nivelului pesticide’, respectiv a substanţei Imidacloprid”, au transmis reprezentanţii ANPC.

Ei au adăugat că, potrivit documentului elaborat de laborator înregistra o valoare de 0,128 mg/kg produs, faţă de valoarea maximă admisă de 0,01 mg/kg produs.

Cine a cumpărat astfel de nectarine, să aibă grijă la consum

Măsura luată de către operatorul economic, în conformitate cu informarea transmisă, este de „retragere de la comercializare” a lotului „239080924090_48-194/L3702”, distribuitor SC Deco Frucht SRL, din care eşantionul prelevat făcea parte.

Cantitatea aflată la comercializare din acest produs, declarată de către operatorul economic, la momentul controlului, era de 24.55 kilograme.

”Este absolut inacceptabil ca produsele importate, precum aceste nectarine din Turcia, să fie comercializate în România având un nivel de pesticide atât de ridicat. Asemenea practici pot pune în pericol sănătatea oamenilor. ANPC va continua să ia măsuri drastice ori de câte ori descoperă astfel de nereguli. Solicităm tuturor importatorilor şi retailerilor să îşi revizuiască cu stricteţe lanţurile de aprovizionare, pentru a evita expunerea consumatorilor la astfel de produse”, a declarat preşedintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca.

ANPC a transmis formularul de notificare către ANSVSA, instituţie competentă pentru a realiza o alertă referitoare la acest produs în SRAF – Sistemul European de Alertă pentru Produse Alimentare, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

DISTRIBUIE

Știri recente

Corbu investește în viitorul tinerilor: noul club de fotbal CS Litoral Corbu a pornit la drum cu dreptul

Începând cu luna iulie, la inițiativa primarului comunei Corbu, Vasile Lumânare, și cu sprijinul unor oameni dedicați sportului, a fost înființat Clubul Sportiv Litoral...

Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic

Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Cum redefinesc noile modele de cutii  pentru tort de la Snick Ambalaje, mărimea jumbo, transportul în HoReCa

  Piața de cofetărie și catering din România traversează o perioadă de expansiune logistică accentuată, forțând operatorii economici să regândească standardele de transport pentru preparatele...

NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța

Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE