Alternativa Dreaptă: Afacerile locale sunt în pericol! AUR vrea salariu minim de 5000 RON!

DISTRIBUIE
AUR se alătură coaliției PSD-PNL în distrugerea mediului de afaceri din România!
Peste 90% din IMM-uri nu pot susține o creștere forțată a salariului minim! Efectul va fi exact invers: va conduce la falimentarea a zeci de mii de societăți comerciale și la o dublare a șomajului.
AUR a venit cu promisiunea de mărire a salariului minim la 5000 de lei net, ofertă care îl va face până și pe Marcel Ciolacu să roșească.
Oare cum și când ar fi posibil așa ceva?
Numai atunci când România va deveni un paradis al infrastructurilor, când vom avea șosele și căi ferate performante, astfel încât mărfurile să circule ușor dintr-un loc în altul, iar firmele străine să se bată ca să-și deschidă liniile de producție la noi. Atunci când aparatul birocratic de stat care suge bugetul țării se va reduce la jumătate. Adică atunci când România va fi o țară dezvoltată.
Evident, nu despre asta vorbește poetul aici. Este clar că George Simion speră să curteze electoratul lui Marcel, întrecându-l pe acesta la proba de aruncare cu promisiuni.
Cum o poate face? Numai folosind intens tiparnița de bani, care va conduce la inflație galopantă.
Acesta este partidul care vrea să ne salveze în 2024? Oare câți români îi vor crede?
Soluția ieșirii din sărăcie este alta: să dezvoltăm infrastructurile de transport, să creștem economia și să reducem implicarea statului.
Să nu mai credem în promisiuni electorale generoase!
Ai grijă de ce-i al tău! Nimeni altcineva nu o va face!
DISTRIBUIE

Știri recente

Alege un photobooth pentru o aniversare

Descoperă citind acest articol de ce instalarea unui photobooth la ziua ta de naștere este alegerea ideală pentru amintiri de neuitat și animații originale...

Guvernul împinge România spre o criză profundă și prelungită, avertizează Partidul Acțiunea Conservatoare

Partidul Acțiunea Conservatoare trage un semnal de alarmă cu privire la direcția în care este împinsă economia României, susținând că măsurile...

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii...

MONACO ÎNTÂLNEȘTE ROMÂNIA: „The Grand Ball of Princes and Princesses” vine la Iași, pe 6 septembrie 2025

Iașiul devine, pentru o seară, capitala eleganței regale internaționale. Pe 6 septembrie 2025, la Palatul Culturii, va avea loc The Grand Ball...

UZINEX lansează MaintenanceBot – primul chatbot gratuit de mentenanță pentru utilaje industriale

uzinex.ro anunță lansarea MaintenanceBot, un chatbot inteligent, gratuit, care promite să reducă timpii de oprire ai fabricilor cu până la 40% și...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE