Cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade, resimțit și la Constanța

DISTRIBUIE

A.F. 16 septembrie 2024 | 17:52 1803

Un cutremur cu magnitudinea de moment 5,2 a avut loc în urmă cu câteva minute în România. Cutremurul a avut loc la ora 17:41 și a avut o magnitudine de moment de 5,2, conform infp.ro.

Potrivit Centrului German pentru Geoștiințe, cutremurul a avut magnitudinea de 5,47.

Seismul a avut loc la adâncimea de 152,53 kilometri, în apropierea oraşelor: 52 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 54 km est de Braşov, 62 km nord-vest de Buzău, 70 km vest de Focșani, 72 km nord Ploieşti şi 97 km nord-est de Târgovişte.

Seismul a fost resimțit foarte puternic în București, dar și în Constanța.

Deocamdată nu sunt informații cu privire la eventuale pagube provocate de seism.

Ce spune Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

„În urmă cu puțin timp, în zonă seismică Vrancea, Buzău s‐a produs un cutremur cu magnitudinea de 5.2 pe scara Richter, adâncime de 140 km.

Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime. 

Echipajele operative se află în teren pentru efectuarea misiunilor de recunoaștere.

În cazul seismelor, sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanșării acestora.

Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecințe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populației, cu măsuri de protecție adecvate, de exemplu: puncte de distribuție a ajutoarelor de urgență.“

Reguli despre modul de comportare în cazul producerii unui seism

Autoritățile recomandă oamenilor ca, în cazul unui cutremur, să rămână calmi și să-i liniștească pe cei din jur, iar dacă sunt răniți în jur să le acorde primul ajutor numai dacă au cunoștințele necesare, pentru a nu agrava situația, potrivit ghidului „Fii Pregătit”.

Trebuie verificată și cât de afectată este locuința. Dacă aceasta a suferit pagube majore, trebuie evitate scările și liftul deoarece e posibil să fie afectată structura de rezistență.

Instalația de gaze se verifică cu emulsie de apă și săpun: dacă sunt emisii de gaze, este recomandată deschiderea ferestrelor, închiderea robinetului de gaz și îndepărtarea surselor de foc.

Oamenii nu trebuie să vorbească mult timp la telefon, ca să nu blocheze rețelele de telefonie mobilă, ci doar să semnaleze urgențele și să-i anunțe pe cei apropiați de starea lor. De asemenea, folosirea mașinii este recomandată doar în situații de extrem, pentru ca străzile să fie accesibile echipajelor de urgență.

În cazul în care o persoană rămâne blocată sub dărâmături, este recomandat ca la anumite intervale de timp să lovească cu un obiect tare în partea cea mai compactă a locului, pentru ca semnalele să poată fi auzite și identificate de la o distanță cât mai mare.

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE