Băsescu, provocat de Geoană: „Să nu mă pună în situația să-l bat pentru a treia oară“

DISTRIBUIE

A.F. 13 septembrie 2024 | 00:00 462

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat joi că deși vrea să stea departe de campania electorală din acest an, totuși dacă Mircea Geoană îl va provoca, atunci va fi nevoit să-i administreze o a treia „bătaie” electorală (după ce l-a învins în 2004 în cursa pentru Primăria Capitalei și în 2009 în finala prezidențială), afirmația fostului șef al statului venind ca urmare a unui interviu în care Geoană, candidat independent la prezidențiale, a spus că Băsescu „este într-o zonă de degradare biologică destul de importantă”.

Traian Băsescu și Mircea Geoană

Băsescu a mai afirmat că în ciuda vârstei sale de 72 de ani și a multiplelor operații prin care a trecut, totuși nu a ajuns la nivelul de „degradare” în care să-i ureze sănătate Regelui Mihai I, cu referire la gafa lui Geoană care i-a urat sănătate fostului monarh decedat în 2017.

Polemica a început după ce Mircea Geoană a declarat la emisiunea „În fața ta“, la Digi24, că dacă va ajunge Președintele României atunci nu va ezita să apeleze la experiența internațională a foștilor lideri ai țării, mai puțin la Traian Băsescu „pentru că este într-o zonă de degradare biologică destul de importantă”.

„Dacă va fi vreodată o șansă să-i folosim în plan internațional, nu am să ezit să o fac. Nu neapărat în politică. Dacă este o anumită expertiză pe care o poți folosi, eu nu mai am patimă politică pe acest lucru. Mai puțin pe Traian Băsescu, pentru că este într-o zonă de degradare biologică destul de importantă, în sensul în care nu cred că-și mai dorește viață publică, a a spus că nu mai dorește. Biologic în sensul că e într-o perioadă a vieții în care vrea să facă altceva și e bine să facă altceva pentru că nu cred că a lăsat cea mai bună amintire”, a declarat Geoană.

Traian Băsescu: „Probabil a ajuns acasă și doamna Mihaela i-a dat una peste ceafă“

În replică, Traian Băsescu a declarat, joi, la Digi24, că deși are 72 de ani și a trecut prin multe operații, totuși nu a ajuns la nivelul de degradare în care să-i ureze sănătate Regelui Mihai I, cu referire la gafa lui Geoană care i-a urat sănătate fostului monarh decedat în 2017.

Basescu, provocat de Geoana: „Sa nu ma puna in situatia sa-l bat pentru a treia oara“Mircea Geoană

„Afirmațiile pe care le face, în care se vede ca și cum distribuie deja misiuni unor foști demnitari mi se pare că-l pun în poziția de a se pregăti pentru a doua «Mihaela, dragostea mea!». El se vede Președinte și cred că nu-i cazul. În ceea ce privește degradarea, sunt un om de 72 de ani, în mod categoric nu mai am sănătatea unuia de 30 de ani. Am o operație pe coloană, operație de tiroidă, operație pe aortă, câteva internări pentru infecții la plămâni. Dar acest lucru nu mă face să fiu la nivelul de degradare la care să doresc sănătate Regelui Mihai I. Probabil a ajuns acasă și doamna Mihaela i-a dat una peste ceafă și i-a spus «Mă, nătărăule, vezi că a murit»”, a spus Băsescu.

Basescu, provocat de Geoana: „Sa nu ma puna in situatia sa-l bat pentru a treia oara“Traian Băsescu

Când realizatorul emisiunii i-a atras atenția fostului Președinte asupra limbajului și tonului folosite, Băsescu a pufnit în râs. „E un ton care se potrivește cu Mircea Geoană”, a zis acesta, amuzat.

Băsescu a avut și un mesaj direct pentru Geoană. „Dacă discutăm de deprecieri la oameni politici, trebuie să vă spun că nu eu am apărut în filmulețe în care cer sau primesc bani pentru un loc eligibil pe liste, nu eu am promis funcții de miniștri și am cerut 200.000 de euro așa cum apare în imagini la diverse televiziuni. Aș vrea să-i spun un lucru foarte direct, prin dumneavoastră. Nu mi-am propus să fiu parte a acestei campanii, dar nici nu vreau să mă pună în situația să-l bat pentru a treia oară, de data asta fără să candidez”, a declarat fostul Președinte, citează stiripesurse.ro.

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE