La Techirghiol, CNI va construi un nou centru de recuperare balneară

DISTRIBUIE

Compania Națională de Investiții (CNI) a lansat o procedură de licitație publică pentru construirea unui centru de recuperare balneară în Techirghiol, care va cuprinde facilități pentru cazare, tratament și servirea mesei. Contractul are o valoare estimată de peste 55 de milioane de lei, fără TVA, iar fondurile provin din programul național de construcții de interes public sau social.

locul în care va fi construit centrul de recuperare balneară

Un nou centru de recuperare balneară va fi construit în Techirghiol. Compania Națională de Investiții (CNI) a lansat o licitație în vederea contractării serviciilor de proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică pentru proiectul „Construire centru de recuperare balneară, str. Ovidiu nr. 5, lot 1/2, orașul Techirghiol, județul Constanța”.

Proiectul prevede o clădire cu subsol, parter și două etaje. Suprafața terenului pe care se va construi centrul este de 2.207 metri pătrați. Contractul are o valoare estimată de 55.683.748 lei, fără TVA, iar finanțarea investiției provine din Programul național de construcții de interes public sau social. Licitația va avea loc pe 17 octombrie a.c.

La Techirghiol, CNI va construi un nou centru de recuperare balnearafișa de date a proiectului

La subsolul clădirii vor fi amenajate spații pentru tratamente SPA, vestiare cu grupuri sanitare, un cabinet medical. La parter, în proiectul sunt trecute o sală de mic dejun, o sală principală cu capacitate de 200 de locuri, un lacto-bar cu 36 de locuri și o terasă. La etajele superioare vor fi amenajate 14 camere duble și 2 camere single. 

Centrul va avea un impact redus asupra mediului

Noua construcție va fi concepută pentru a fi prietenoasă cu mediul și pentru a avea un consum redus de energie, minimizând impactul ecologic. Se va acorda o atenție deosebită menținerii unor standarde ridicate de igienă și utilizării eficiente a resurselor pentru o operare sustenabilă. Totodată, proiectul va contribui la îmbunătățirea condițiilor de cazare, a facilităților pentru tratament balnear și a serviciilor de alimentație, venind în întâmpinarea cerințelor vizitatorilor care urmează tratamente.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

DISTRIBUIE

Știri recente

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE