Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică

DISTRIBUIE

Iranul va viza instalaţii ale companiilor americane din Orientul Mijlociu dacă infrastructura energetică iraniană va fi lovită, a avertizat sâmbătă şeful diplomaţiei iraniene, Abbas Araqchi, transmite AFP.

„Iranul va răspunde oricărui atac asupra instalaţiilor sale energetice”, a avertizat el într-un mesaj pe X după loviturile americane asupra unor situri militare de pe insula Kharg, scrie agerpres.ro.

Amenințările Iranului

„Dacă instalaţiile iraniene vor fi vizate, forţele noastre vor viza instalaţiile companiilor americane din regiune sau companii în care Statele Unite deţin acţiuni”, a adăugat el, în timp ce războiul a intrat sâmbătă în a treia săptămână.

Într-un interviu pentru postul american MSNow, Araqchi a subliniat că atacurile americane asupra insulei Kharg au fost efectuate cu rachete cu rază scurtă lansate de la două locaţii situate în Emiratele Arabe Unite, dintre care una lângă Dubai.

Teheranul dezaprobă ajutorul dat SUA de vecinii săi

„Ei folosesc teritoriul vecinilor noştri pentru a ne ataca cu acest tip de rachete, ceea ce este total inacceptabil”, a spus el, subliniind că este „foarte periculos” să lansezi astfel de rachete din zone dens populate.

Iranul ameninta ca va arunca tot Orientul Mijlociu in aer, daca SUA ii ataca infrastructura energetica

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că a „distrus complet” ţinte militare pe insula Kharg şi a ameninţat că îi va ataca infrastructurile petroliere dacă Teheranul împiedică libera circulaţie a navelor în Strâmtoarea Ormuz.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE