Zelenski anunţă că speră să se întâlnească cu Trump vineri la Washington pentru a finaliza acordul mineralelor şi a-l întreba dacă intenţionează să oprească sau nu ajutorul Ucrainei. ”Putem cumpăra armament?”

DISTRIBUIE

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă miercuri că vrea să se întâlnească cu omologul său american Donald Trump la Washington, vineri, în vederea finalizării unui acord al exploatării mineralelor ucrainene, şi să-l întrebe dacă intenţionează să ”oprească” ajutorul Ucrainei, relatează AFP.

”Există o dată de lucru (,,,) vineri”, declară într-o conferinţă de presă, la Kiev, Volodimir Zelenski.

”Întrebarea mea (pe care i-o adresez lui Donald Trump) va fi foarte directă: vor opri Statele Unite ajutorul Ucrainei sau nu? Putem cumpăra armamenrt, dacă acesta nu mai este ajutor?”, a continuat el, exprimându-se în engleză.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru...

Radiografia fenomenului „căștilor de copiat” în era performanței digitale

Într-un secol marcat de transformări tehnologice fără precedent și de o presiune socială continuă către succesul imediat, mediul academic se confruntă cu o provocare...

O Evadare din Cotidian în Inima Capitalei

Bucureștiul se desfășoară sub ochii noștri ca un organism viu, un spațiu definit de un dinamism aproape copleșitor, în care ritmul alert al vieții...

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE