O treime din personalul DOGE, departamentul de eficienţă guvernamentală condus de Musk, şi-a prezentat demisia colectivă

DISTRIBUIE

În jur de douăzeci de funcţionari americani care fac parte din personalul condus de Elon Musk, însărcinat cu reducerea cheltuielilor publice şi ale administraţiei federale (DOGE), şi-au prezentat marţi demisiile colective într-o scrisoare adresată Casei Albe, relatează AFP.

„Nu ne vom folosi competenţele tehnice pentru a submina” aparatul guvernamental, spun ei în scrisoare.

Plecarea lor colectivă reprezintă o reducere cu aproape o treime a personalului DOGE, departamentul pentru eficienţă guvernamentală supervizat de miliardarul fidel lui Donald Trump, pe care preşedintele republican l-a înfiinţat în ziua învestirii sale, la 20 ianuarie

„Am jurat să servim poporul american şi să ne respectăm jurământul pe parcursul administraţiilor la putere. Cu toate acestea, a devenit clar că nu mai putem onora aceste angajamente”, au scris cei 21 de angajaţi federali într-o scrisoare văzută de AFP, adresată şefei de cabinet a Casei Albe, Susie Wiles. „Nu ne vom folosi expertiza tehnică pentru a submina sistemele informatice guvernamentale critice, a compromite datele sensibile ale americanilor sau a desfiinţa serviciile publice esenţiale”, arată demisionarii.

Înainte de a fi incluşi în DOGE, demisionarii lucrau pentru un departament preexistent al administraţiei federale dedicat serviciilor digitale, United States Digital Service (USDS), care a fost absorbit de noua structură. De atunci, ei au fost asociaţi cu ofensiva brutală împotriva administraţiei federale, prezentată ca fiind un demers antibirocratic şi menit să economisească banii contribuabililor americani.

În scrisoarea lor, cei 21 de demisionari descriu tranziţia haotică a revenirii lui Donald Trump la putere în trei date-cheie:

21 ianuarie. Ei povestesc despre „interviuri de 15 minute cu persoane care purtau ecusoane de vizitator la Casa Albă”, a doua zi după învestirea miliardarului newyorkez. „Mai mulţi au refuzat să se identifice, ne-au întrebat despre loialitatea politică, au încercat să ne stârnească unii împotriva altora şi şi-au demonstrat competenţele tehnice limitate”, arată ei.

14 februarie. „O treime dintre colegii noştri au fost concediaţi în mod discreţionar printr-un e-mail anonim”, se plâng ei.

16 februarie. „Reprezentanţii DOGE au început să ne integreze în operaţiunile lor. Acţiunile DOGE – concedierea experţilor tehnici, gestionarea defectuoasă a datelor sensibile, spargerea unor sisteme informatice importante – contravin misiunii sale declarate de a „moderniza tehnologia şi software-ul federal şi de a maximiza eficienţa şi productivitatea guvernului”, denunţă ei. „Aceste acţiuni nu sunt conforme cu misiunea pentru care ne-am alăturat USDS: să oferim servicii mai bune poporului american”, arată demisionarii.

„Dacă nu ar fi demisionat, ar fi fost concediaţi”, a comentat scurt Elon Musk într-o postare pe X minimalizând impactul plecării lor în grup.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE