Schi alpin: Mikaela Shiffrin a intrat în istorie. Ea a obţinut victoria cu numărul 100 la Cupa Mondială – VIDEO

DISTRIBUIE

Sportiva americană Mikaela Shiffrin a intrat în istorie, după ce a obţinut succesul cu numărul 100 la Cupa Mondială de schi alpin.

Americanca a câştigat slalomul de la Sestriere (Italia), devenind primul schior care obţine 100 de victorii în Cupa Mondială.

O performanţă excepţională pentru o sportivă în vârstă de doar 29 de ani, care a avut un sezon foarte complicat de la căzătura sa la uriaşul de la Killington, la sfârşitul lunii noiembrie.

După o operaţie la abdomen, americanca a avut nevoie de două luni pentru a reveni în circuit (locul 10 în slalomul de la Courchevel, pe 30 ianuarie) .

Shiffrin a obţinut a 63-a victorie într-un slalom de Cupă Mondială, devansând-o pe croata Zrinka Ljutic, locul 2, şi pe compatrioata sa americană Paula Moltzan, locul 3. 

De la începutul anului 2023, ea deţine recordul de victorii în Cupa Mondială, aflat multă vreme în posesia suedezului Ingemar Stenmark (86 de victorii între 1974 şi 1989)

 

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE