Ciolacu, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen: Prioritatea a fost discuţia în ceea ce priveşte Cererea de plată numărul trei şi renegocierea PNRR-ului / Încercăm ca proiectele cu co-finanţare foarte mare de la bugetul local să le trecem pe coeziune

DISTRIBUIE

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, după întâlnirea avută la Bruxellea cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că prioritate au avut discuţiile despre Cererea de plată numărul trei şi apoi renegocierea PNRR-ului. El a mai precizat că, având în vedere că România şi-a asumat un deficit de 7% în acest an, proiectele care au co-finanţare mare din partea bugetului naţional ar putea trece pe coeziune, iar investiţiile cu co-finanţări mai mici să devină prioritare în acest an.

”Am avut o întâlnire cu doamna preşedintă, împreună cu domnul ministru al Finanţelor, împreună cu domnul ministru al Fondurilor Europene. Normal că prioritatea a fost discuţia în ceea ce priveşte cererea de plată numărul trei şi pe urmă renegocierea PNRR-ului. Am vorbit şi de ţinta 119, care prevede să se închide anumite capacităţi pe cărbune la sfârşitul anului. Au fost mai multe negocieri, ţinând cont că avem un deficit asumat anul acesta de 7%, să încercăm proiectele care au co-finanţare foarte mare din partea bugetului naţional, să le trecem pe coeziune şi investiţiile care au co-finanţări mai mici să fie prioritare anul acesta”,  a afirmat Marcel Ciolacu.

El a mai anunţat că nu se va mări TVA şi nu se va modifica nici cota unică.

”Am discutat şi despre anumite reforme esenţiale şi din recomandările esenţiale de ţară, să facem o analiză a lor, astfel încât să avem lucrurile foarte clare când se va întâmpla renegocierea PNRR-ului. Am discutat, cum era normal, şi de reforma fiscală. Menţin acelaşi lucru şi sunt ferm convins că aşa se va şi întâmpla, nu se măreşte nici TVA şi nu se atinge nimeni nici de cota unică”, a explicat Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, dacă România va cere o modificare a PNRR-ului şi dacă da, când va solicita acest lucru.

“Suntem într-o dinamică. într-o dinamică economică, anumite proiecte am crezut că devin mature într-un anumit timp. Avem o anumită legislaţie în ceea ce priveşte achiziţiile publice, licitaţiile, contestaţiile. Şi e normal ca în această dinamică să discute PNRR-ul după o perioadă de timp. Au terminat Grecia şi Italia această discuţie şi urmează să o aibă şi România. E o normalitate. Cred că prima martie”, a afirmat Ciolacu.

El a adăugat că nu crede că este interesată Comisia Europeană de modul cum România organizează ocoalele silvice.

”Eu înţeleg foarte bine programele de împădurire, ce şi-a asumat România, să creştem de la 28%,cât avem, 26%, să creştem până la 32%, care e media europeană, dar nu cred că un ocol silvic de la Gura Teghii, de exemplu, din Buzău, unde sunt şase angajaţi, trebuie să aibă un Consiliu de Administraţie selectat pe 109. Şi nici nu cred că Comisia Europeană este aşa de interesată cum organizăm noi ocoalele silvice în România. Sunt lucruri trecute şi nu sunt în recomandările esenţiale de ţară. cum sunt organizate ocoalele silvice din România. Sunt lucruri trecute în PNRR cumva en-gros, aşa”, a explicat premierul Ciolacu.

Premierul este vineri în vizită oficială la Bruxelles.

 

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Căștile de copiat: tehnologie, tentație și consecințe într-o cultură a performanței rapide

În ultimii ani, expresia „căști de copiat” a devenit tot mai cunoscută, mai ales în rândul elevilor și studenților care caută soluții rapide pentru...

Bugetul pe 2026 intră în Parlament cu scandal în coaliție: PSD anunță amendamente, PNL avertizează asupra unei crize politice

Dezbaterile în Parlament pe proiectul bugetului de stat pe 2026 încep luni. Potrivit calendarului stabilit de conducerea celor două Camere ale Parlamentului, termenul limită...

Vameșul șef condamnat pentru luare de mită și-a construit un mastodont pe plajă… din salariul de bugetar

Fostul șef al Vămii din Portul Constanța, Ovidiu Tatu, același care, în 2021, împreună cu inspectorul vamal Daniel Cojocaru, a favorizat o rețea de...

Așa ceva! Cum explică conducerea Universității Ovidius secretizarea aspiranților la gradațiile de merit. Vezi ce bălării invocă!

Toate informaţiile care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice, ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici...

Casa din Constanța a chirurgului Alexandru Pesamosca a fost dată uitării… din păcate. Video

15 martie 2026, Constanța, strada Libertății nr. 22. O adresă aparent banală, pe o stradă oarecare din Constanța. Doar că înscrisul de pe plăcuța...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE