Grindeanu: E o situaţie inedită prin care trecem în acest moment. Doar că, având în vedere contextul, de asemenea inedit, am adoptat această strategie. Nu puteam să venim cu soluţii care să satisfacă 100% un partid din coaliţie şi să ostilizeze celelalte,

DISTRIBUIE

Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu admite că situaţia în care PSD se află la aceste alegerile prezidenţiale din acest an, unde nu are un candidat propriu, este una inedită, dar spune că şi contextul este inedit. El îşi exprimă susţinerea faţă de Crin Antonescu.

„E o situaţie inedită prin care trecem în acest moment. E o situaţie pe care noi nu am mai trăit-o. Doar că, având în vedere contextul, de asemenea inedit, am adoptat această strategie. Nu puteam să venim cu soluţii care să satisfacă 100% un partid din coaliţie şi să ostilizeze celelalte, nu aveai niciun câştig electoral”; a afirmat Sorin Grindeanu sâmbătă, la Prima Tv, în emisiunea Insider Politic. 

El îşi exprimă susţinerea faţă de Crin Antonescu, despre care spune că este, în opinia sa, „varianta optimă”. 

„E un om care are foarte multă experienţă politică, care a văzut şi bune şi rele. Nu e ieşit din spuma mării, că îl ştim. Eu am văzut discursul legat de dom’le, ce-a făcut în ultimii 10 ani şi aşa mai departe. Dar ce-a făcut Călin Georgescu în ultimii 40 de ani? Sincer, acum”, adaugă Grindeanu. 

Acesta constată că în campania prezidenţială din toamnă „candidaţii din acea perioadă au fost la toate televiziunile şi au fost întorşi în toate modurile posibile şi imposibile” şi în acest timp „un tip a stat acasă pe canapea, l-a durut undeva de toate debate-urile şi de toate lucrurile şi a câştigat pe locul întâi alegerile”. 

„Asta spune ceva şi de modul în care a fost construită şi din partea mass-media şi escaladarea din toamnă. Câteodată pare că atitudinile astea ale noastre de a încerca să comunici, să spui toate lucrurile, să fii cât se poate de transparent, poate nu-s tot timpul foarte bine interpretate. Şi sunt sigur reîntoarse şi reinterpretate în alt mod decât e realitatea”, este de părere liderul social-democrat.

Sorin Grindeanu se declară „foarte optimist” cu privire la şansele lui Antonescu.

„Am discutat până acum de ce înseamnă chestiunile legate de antisistem, de treaba, de aventura în care putem să ne aruncăm. Nu sunt adeptul acestei chestiuni. Sigur, şi mai spun odată, sigur că lucrurile, mare parte din ele, sau foarte multe dintre ele, puteau fi făcute mai bine în trecut, indiferent de guverne, că nu mă refer doar la ultimul sau penultimul, în mod sigur, dar asta-i calea. Poţi să vii să spui, ”Când voi câştiga, eu desfiinţez, nu vor mai exista partide politice”. Ok, care-i sistemul democratic la care ne raportăm? Poporul. Aşa, şi cum? Cum? Nu s-a inventat alt sistem decât acesta: să ai partide, să faci aceste lucruri, asta nu-i perfect. Nu e perfect, nimeni nu spune că e perfect, dar e singurul mod în care poţi să faci într-un procent, cât se poate de mare, să atingi toate lucrurile care ţin de o societate democratică. Şi în America, la care există cele două mari partide, republican şi democrat. Nu le-a desfiinţat Trump. Adică, despre ce vorbim? Vorbim în fiecare zi, suntem în gură cu poporul, cu ţara, foarte bine, sunt de acord cu aceste lucruri, dar nu ţin loc de politici economice, nu ţin loc de sistem democratic şi toate aceste lucruri. Nu s-au inventat alte sisteme. Pot fi schimbaţi oamenii, de acord. Absolut de acord. Dar ăsta e sistemul”, mai spune Sorin Grindeanu.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Alege un photobooth pentru o aniversare

Descoperă citind acest articol de ce instalarea unui photobooth la ziua ta de naștere este alegerea ideală pentru amintiri de neuitat și animații originale...

Guvernul împinge România spre o criză profundă și prelungită, avertizează Partidul Acțiunea Conservatoare

Partidul Acțiunea Conservatoare trage un semnal de alarmă cu privire la direcția în care este împinsă economia României, susținând că măsurile...

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii...

MONACO ÎNTÂLNEȘTE ROMÂNIA: „The Grand Ball of Princes and Princesses” vine la Iași, pe 6 septembrie 2025

Iașiul devine, pentru o seară, capitala eleganței regale internaționale. Pe 6 septembrie 2025, la Palatul Culturii, va avea loc The Grand Ball...

UZINEX lansează MaintenanceBot – primul chatbot gratuit de mentenanță pentru utilaje industriale

uzinex.ro anunță lansarea MaintenanceBot, un chatbot inteligent, gratuit, care promite să reducă timpii de oprire ai fabricilor cu până la 40% și...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE