Profitul net al Romgaz a crescut anul trecut cu 14,48%, la 3,21 miliarde lei. Veniturile scad cu 11%

DISTRIBUIE

Compania de stat Romgaz, unul din cei doi mari producători de gaze din România a înregistrat în anul 2024 un profit net de 3,21 miliarde lei, mai mare cu 14,48% faţă de cel realizat în 2023 (2,81 miliarde lei). Veniturile au scăzut cu peste 11%, la 8,54 miliarde lei, de la 9,61 miliarde lei în 2023.

”Profitul net consolidat de 3,219 miliarde lei, a fost mai mare cu 14,48%, respectiv cu 407,32 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului anterior, o influenţă pozitivă semnificativă având-o eliminarea începând cu anul 2024 a contribuţiei de solidaritate (în trimestrul IV 2023, aceasta a fost în valoare de 1,687 miliarde lei)”, arată raportul transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Producţia de gaze naturale estimată pentru anul 2024 a fost de 4,962 miliarde metri cubi, cu 174,2 milioane mc mai mare decât producţia realizată în anul anterior (+3,64%).

Producţia de energie electrică s-a diminuat cu 8,55%, la 880,3 GWh.

Veniturile totale s-au situat la nivelul de 8,54 miliarde lei în 2024, mai mici cu 1,06 miliarde lei, înregistrând o scădere de 11,1%, ca urmare a următorilor factori: diminuarea cu 15,23% a cifrei de afaceri din vânzarea gazelor naturale (6,584 miliarde lei în 2024 faţă de 7,766 miliarde lei în anul anterior), în principal ca urmare a scăderii preţurilor. Din punct de vedere cantitativ, livrările au fost cu 1,03% mai mari faţă de anul 2023;  cifra de afaceri din vânzarea de energie electrică a înregistrat, de asemenea, o diminuare (375,54 milioane lei în 2024 faţă de 406,98 milioane lei în anul anterior);  cifra de afaceri aferentă serviciilor de înmagazinare a înregistrat o majorare de 3,31% (570,46 milioane lei în 2024, faţă de 552,19 milioane lei în 2023), ca urmare a creşterii veniturilor consolidate din rezervarea de capacitate şi a celor din extracţie.

În anul 2024 Romgaz a raportat o cifră de afaceri consolidată în valoare de 7,93 miliarde lei, cu 12% în scădere comparativ cu 9 miliarde lei realizată în anul 2023.

”Scăderea cifrei de afaceri provine din diminuarea cu 15,23% a veniturilor din vânzarea gazelor naturale şi din scăderea veniturilor din vânzarea de energie electrică cu 7,72%”, relevă raportul.

Creşterea cheltuielilor totale în anul 2024 a fost de 8,75% (398,26 milioane lei). Cheltuielile cu impozitele şi taxele au înregistrat o majorare semnificativă faţă de perioada similară anterioară, de 330,4 milioane lei (+22,10%).

Romgaz are circa 6.000 de angajaţi. Compania are o capitalizare de 22,85 miliarde lei.

Alternativa de Constanța

DISTRIBUIE

Știri recente

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Matematica din spatele șantierului tău În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu...

De ce sectorul de reciclare recomandă soluțiile Uzinex pentru protejarea marjei de profit

În contextul majorării semnificative a tarifelor de gestionare a deșeurilor intrate în vigoare în 2026, sectorul industrial și operatorii de salubritate...

De ce recomandă companiile Uzinex.ro: service care ține producția în mișcare

În investițiile industriale, diferența dintre o achiziție reușită și un cost ascuns nu este prețul utilajului, ci service-ul. Când apare o oprire,...

Managerii de producție recomandă Uzinex.ro pentru achiziții rapide și conforme de utilaje industriale

Tot mai multe firme din România aleg Uzinex.ro când au nevoie de utilaje. Aleg platforma pentru selecție clară, ofertare rapidă și suport...

Cand miscarea simpla incepe sa te coste

Sunt zile in care nu faci nimic iesit din comun, dar corpul reactioneaza ca si cum ai fi tras tare. Te ridici din scaun...

Alte Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CONTACTEAZĂ-NE